Credit Europe Bank a lansat o ofertă specială destinată persoanelor care practică profesii liberale prin intermediul căreia acestea vor beneficia de dobânzi mai avantajoase, anunta banca intr-un comunicat. rnrnDepozitele constituite până la 29 februarie 2012 vor aduce titularilor dobânzi cu 1% mai mari pentru lei şi 0,5% pentru valută. Spre exemplu, dacă se constituie un depozit la termen în lei pe 3 luni, rata dobânzii va fi de 7,75% iar pentru un depozit echivalent în euro rata dobânzii va fi de 3,75%.rnrnOferta se adresează tuturor clienţilor care desfăşoară activităţi profesionale liberale cum sunt: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, medicii, cabinetele şi asociaţiile de avocatură, notarii, executorii judecătoreşti, evaluatorii independenţi, administratorii judiciari etc.rnrnDe asemenea, datorită interesului ridicat arătat de clienţi, Credit Europe Bank a decis prelungirea pe parcursul întregului an 2012 a ofertei lansate în 2011 pentru persoanele fizice, prin intermediul căreia depozitele constituite prin serviciul de Internet Banking al băncii, Credit Europe Net, beneficiază de dobânzi preferenţiale.rnrnO altă campanie a băncii, aflată în desfăşurare, oferă rate majorate ale dobânzilor pentru cei care constituie depozite în săptămâna în care îşi aniversează ziua de nume. Între 6 şi 13 ianuarie, de exemplu, pot beneficia de dobânzi mai mari la depozitele in lei şi valută toţi cei care îşi sărbătoresc onomastica pe 7 ianuarie, cu ocazia zilei Sfântului Ion.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii