Credit Europe Bank isi reorganizeaza activitatea si reduce costurile

Autor:

Bancherul.ro
2008-12-07 11:27

Credit Europe Bank desfăşoară un program de reorganizare a activităţii. Este vorba de o rocadă intre angajaţii din centrală şi cei din sucursale. Scopul acestui demers este, potrivit conducerii băncii, eficientizarea activităţii. 50 de angajaţi ai Credit Europe Bank intră intr-un program de reorganizare a activităţii. Dintre aceştia 30 lucrează in centrala băncii şi 20 fac parte din echipa de vanzare a reţelei de sucursale şi unităţi.

Măsura nu are o legătură cu criza economică, ci face parte dintr-un program de eficientizare, mai vechi, spune vicepreşedintele Credit Europe Bank, Omer Tetik, citat de Money Channel. “Inlocuim oamenii de la sucursale şi sediul central pe baza performanţei. Trimitem oameni de la sediul central la sucursale, de la sucursale la sediul central,” a precizat Omer Tetik, vicepreşedintele Credit Europe Bank.

In funcţie de succesul acestei acţiuni, ar mai putea urma măsuri similare. “Sunt oameni pe care i-am angajat pentru vanzarea produselor şi ei nu se simt bine acolo şi au observat că nu sunt buni la vanzări, atunci ei au acceptat oferta noastră cu mare plăcere. Dar sunt şi oameni care nu au vrut să facă asta. Nu pot să vă zic că au acceptat 20% sau 80%, dar in general nu au fost discuţii grave,” a adăugat Omer Tetik.

Pe de altă parte, in contextul crizei, banca va urmări un control mai strict al cheltuielilor. “Cu toţi furnizorii am inceput negocierile pentru că şi in piaţa internaţională costurile de marfă au scăzut. Incercăm să fim eficienţi şi cat mai reduşi cu costurile la fiecare produs care cumpărăm sau folosim,” a declarat vicepreşedintele Credit Europe Bank.

Managerii nu au un capitol anume de la care vor face economii ci urmăresc reducerea costurilor peste tot unde este posibil. “Un cent de discount pentru plastic pentru cardurile de credit la 500.000 de carduri embosate vorbim de 5.000 de euro economisiţi,” a precizat Omer Tetik.

Credit Europe Bank are in Romania 120 de sucursale, unităţi şi puncte de lucru şi 2050 de angajaţi.

 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Cariera

ING are un nou director IT: Bogdan Rotunjanu

Bogdan Rotunjanu (foto), un profesionist cu peste două decenii de experiență, se întoarce în România și se alătură ING Bank România în rolul de Chief Information Officer, începând cu 1... detalii

Cristian Saitariu, numit prim-vicepresedintele CEC Bank

Ca urmare a selecției și nominalizării de către Ministerul Finanțelor, Acționar unic al CEC BANK S.A., Banca Națională a României a hotărât aprobarea prealabilă a doamnei Nicoleta Mioara Cîrciumaru, în... detalii

Joburi disponibile la Banca Transilvania

Banca Transilvania are mai multe joburi disponibile in prezent, dupa cum urmeaza: Specialist servicii clienti, in Bucuresti, Cluj-Napoca, Targu-Mures, Sibiu, Sovata, Sighisoara, Voluntari, Deva, Otopeni, Roman, Botosani, Slatina, Bals; Responsabil... detalii

Exim Banca Romaneasca are o noua conducere

Conducerea Exim Banca Romaneasca va fi asigurata in urmatorii patru ani de Traian Halalai in calitate de presedinte executiv, Lidia Stan – vicepresedinte executiv responsabil cu activitatea de retail/CFO, Catalin... detalii