Consiliul de administraţie al băncii de stat CEC Bank – o sinecură de tradiţie pentru apropiaţi ai partidelor aflate la putere, va avea unsprezece membri, Ministerul Finanţelor desemnând recent încă doi care aşteaptă aprobarea Băncii Naţionale pentru a-şi prelua scaunele generos remunerate, scrie ZF.ro.rnrnUnul dintre aceştia este Cosmin Marinescu, consilier al ministrului finanţelor Daniel Chiţoiu. Doctor în economie şi conferenţiar la ASE, el l-a însoţit pe Chiţoiu şi la Ministerul Economiei, în scurtul mandat de ministru din 2012. rnrnMarinescu este coordonator al Centrului pentru Economie şi Libertate. Al doilea membru desemnat al CA al CEC Bank este Florin Tunaru, vicepreşedintele ANAF responsabil cu inspecţia fiscală, care s-a transferat la Bucureşti în mai 2012 după instalarea guvernului Ponta I, venind din Teleorman unde în ultimii ani a fost consilier al lui Liviu Dragnea (actualmente vicepremier) când acesta ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean, iar apoi director executiv pe zona financiar-contabilă în cadrul Consiliului.rnrnÎn consiliul de administraţie al CEC are loc şi un alt vicepreşedinte al ANF, Constantin Mihail, dar şi un consilier al premierului Ponta, profesorul Daniel Dăianu. De asemenea, Claudiu Doltu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a primit un scaun de membru. Fostul membru al CA Eugen Teodorovici a încasat 18.320 lei/lună, renunţând la această poziţie după ce a fost numit ministru al fondurilor europene. rnrnBanca de stat nu se uită la bani când vine vorba de remunerarea conducătorilor, prim-vicepreşedintele Andrei Stamatian declarând pe cele circa şase luni în care a deţinut această funcţie în 2011 un venit încasat de 465.118 lei. Preşedintele Radu Gheţea îşi ţine salariul la secret, deşi lucrează pentru o societate de stat.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii