Comunicatul privind hotararile CA al BNR pe probleme de politica monetara

Autor:

Bancherul.ro
2012-05-02 16:36

În şedinţa din 2 mai 2012, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele: rnrn•Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an; rn•Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar; rn•Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. rnrnCA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 8 mai 2012. rnrnEvoluţia recentă a indicatorilor macroeconomici relevă continuarea dezinflaţiei în linie cu prognozele băncii centrale, precum şi revigorarea moderată a activităţii de creditare, inclusiv ca efect al transmiterii semnalelor de politică monetară din ultimele luni. Se remarcă totodată persistenţa deficitului de cerere agregată şi încetinirea dinamicii exporturilor pe fondul înrăutăţirii pe termen scurt a perspectivelor creşterii economice la nivel european şi mondial. rnrnRata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 2,4 la sută în luna martie 2012 de la 2,6 la sută în luna precedentă şi 3,14 la sută în decembrie 2011, o tendinţă descendentă similară fiind consemnată şi la nivelul ratei anuale a inflaţiei de bază CORE2 ajustat1, care a ajuns la 2,03 la sută de la 2,37 la sută în ultima lună a anului 2011. Creşterea medie a preţurilor în ultimele 12 luni a fost însă de 4,5 la sută în luna martie 2012 faţă de 5,8 la sută în decembrie 2011. rnrnCondiţiile monetare reale în sens larg au fost în permanenţă calibrate în vederea consolidării perspectivelor de menţinere durabilă a ratei inflaţiei în interiorul intervalului de variaţie din jurul ţintei, contribuind astfel la ancorarea eficace a anticipaţiilor şi la crearea premiselor pentru o creştere economică sustenabilă. rnrnCA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care evaluează contextul macroeconomic recent, analizează evoluţia şi tendinţele inflaţiei şi identifică principalele provocări şi constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare. rnrnPrognoza actuală reconfirmă perspectiva plasării ratei anuale a inflaţiei în intervalul de variaţie din jurul ţintei pe tot parcursul orizontului de prognoză, în pofida unui efect de bază statistic nefavorabil temporar anticipat pentru a doua parte a anului 2012. rnrnPerspectivele pe termen scurt sunt însă marcate de fluctuaţiile sensibile ale apetitului pentru risc al investitorilor. Acestea sunt corelate cu modificările aşteptărilor legate de creşterea economică pe plan mondial şi cu efectele asupra economiilor Europei centrale şi de est ale începerii procesului de reducere a expunerilor de către unele instituţii de credit din Uniunea Europeană. Evoluţiile interne în context electoral, suprapuse elementelor menţionate anterior, pot amplifica volatilitatea mişcărilor de capital. rnrnExistenţa acestor riscuri şi incertitudini impune păstrarea unei atitudini prudente a ansamblului condiţiilor monetare în vederea ancorării eficace a anticipaţiilor şi pentru asigurarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu. rnrnÎn aceste condiţii, CA al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi, respectiv, în valută ale instituţiilor de credit. rnrnBNR reiterează că atingerea obiectivelor privind stabilitatea preţurilor şi cea financiară, în contextul continuării îndeplinirii angajamentelor convenite în cadrul acordurilor cu UE, FMI şi alte instituţii financiare internaţionale, este crucială pentru obţinerea unei creşteri economice durabile în cadrul unui mix echilibrat al politicilor macroeconomice. rnrnCA al BNR reafirmă că BNR va continua să monitorizeze atent evoluţiile interne şi ale mediului economic global, astfel încât, prin adecvarea instrumentelor sale, să asigure atingerea obiectivelor de stabilitate a preţurilor pe termen mediu şi de menţinere a stabilităţii financiare. rnrnRaportul trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 8 mai 2012. Potrivit calendarului anunţat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 27 iunie 2012. rnrn(1) Rata inflaţiei de bază CORE 2 ajustată este calculată prin eliminarea din indicele preţurilor de consum a preţurilor administrate, a celor volatile şi a preţurilor tutunului şi băuturilor alcoolicern

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii