Comisionul de rambursare anticipata se aplica doar creditelor cu dobanda fixa, nu si creditelor cu dobanda variabila

Autor:

Bancherul.ro
2022-03-28 18:05

Plata (rambursarea) anticipata a unui credit se poate face fara costuri (comisioane), in cazul imprumuturilor cu dobanda variabila, conform legii.

La creditele cu dobanda fixa, comisionul de rambursare anticipata este de maxim 1% din suma rambursata, inainte de ultimul an de contract, si 0,5% in ultimul an.

Ordonanta de Urgenta nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori prevede:

• comision de rambursare anticipata de maxim 1% pentru credite cu dobanda fixa;

• nu se percepe comision de rambursare anticipata la credite cu dobanda variabila;

Iata prevederile OUG 50/2010 cu privire la rambursarea anticipata:

Rambursarea anticipată

Art. 66. – Consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligaţiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere
privind dobânda şi costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate şi data prevăzută pentru încetarea contractului de credit.

Art. 67. – (1) În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptăţit la o compensaţie echitabilă şi justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiţia ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.

(2) O astfel de compensaţie nu poate fi mai mare de:

a) 1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit este
mai mare de un an;

b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit
nu este mai mare de un an.

(3) Creditorul stabileşte o metodă de calcul a compensaţiei clară şi uşor verificabilă, pe care o va face cunoscută consumatorului din stadiu precontractual.

Art. 68. – Nu se solicită o compensaţie pentru rambursare anticipată în nici unul din următoarele cazuri:

a) rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată;

b) contractul de credit este acordat sub forma „descoperitului de cont”;

c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.

Art. 69. – Orice compensaţie nu poate depăşi cuantumul dobânzii pe care consumatorul ar fi plătit-o în perioada dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit.

(vezi aici OUG 50/2010)

Informatie eronata furnizata de Raiffeisen

Desi vorbim de o informatie destul de cunoscuta si impusa legal, in OUG 50/2010, exista informatii gresite cu privire la comisionul de rambursare anticipata.

Astfel, Raiffeisen Bank a publicat, pe Facebook, o informatie gresita cu privire la comisionul de rambursare anticipata (vezi foto).

Banca nu mentioneaza ca acest comision de rambursare anticipata se aplica doar in cazul creditelor cu dobanda fixa. (vezi foto)

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Pay with BT Pay, disponibilă pe 30.000 de site-uri și aplicații

Utilizatorii aplicației BT Pay pot folosi opțiunea Pay with BT Pay pentru plăți rapide și sigure la comercianții care folosesc soluțiile NETOPIA Payments, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:... detalii

Asigurare de calatorie din CEC app

Groupama și CEC Bank marchează un nou pas în simplificarea accesului la asigurări, lansând o opțiune prin care clienții persoane fizice ai băncii pot achiziționa asigurarea de călătorie direct din... detalii

Victoriabank, detinuta de Banca Transilvania, se extinde în Republica Moldova

Victoriabank, parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, a făcut astăzi primul pas pentru o nouă achiziție în Republica Moldova, în domeniul microfinanțării, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Reprezentanții... detalii

CEC Bank si-a majorat cu 70% creditele pentru populatie

CEC Bank anunta o crestere importanta, de 70%, a volumului de credite acordate in 2024 persoanelor fizice pentru investitii imobiliare si alte proiecte personale. Comunicatul CEC Bank: Grupul Financiar CEC... detalii