Înfiinţarea unei bănci care să cumpere active toxice ar putea fi o soluţie pentru reinstaurarea încrederii pe pieţele financiare, consideră comisarul european pentru Afaceri Monetare, Joaquin Almunia. rnrnAcesta a adăugat că prioritatea statelor UE care se confruntă cu problema activelor toxice ar trebui să fie identificarea şi evaluarea activelor neperformante. rnrn”Anunţurile recente ale unor bănci europene, referitoare la înregistrarea unor pierderi uriaşe, au arătat că problemele instituţiilor financiare nu s-au încheiat”, a afirmat Almunia, referindu-se la cazurile Royal Bank of Scotland, Barclays şi ING, care au raportat pierderilede mai multe miliarde de euro. rnrnOficialul a precizat că atât timp cât aceste active rămân incluse în balanţele contabile ale băncilor, vor continua să submineze încrederea în acestea şi să afecteze operaţiunile de creditare. rnrnComisarul european a declarat că soluţia înfiinţării unei bănci care să preia activele toxice nu este scutită de probleme. rnrn”Înainte să ne lansăm într-o dezbatere pe această temă trebuie să ne coordonăm punctele de vedere la nivel european, pentru a stabili, în primul rând, ce reprezintă activele toxice şi, în al doilea rând, care este cea mai bună cale pentru evaluarea acestora”, a declarat Almunia. rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
"Consumatorii să fie atenți la câteva lucruri: Dacă rambursează doar suma minimă de plată la un card de credit, vor plăti dobândă, însă dacă vor plăti rata întreagă din luna... detalii
Presedintele american Trump si sotia lui si-au lansat o criptomoneda care a fost cumparata, fireste, de multi oameni, sporindu-i rapid valoarea. "O criptomeda a presedintelui SUA nu poate sa scada... detalii
Dobanda de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei) ar putea fi scazuta de trei ori in acest an, la 5,75%, de la 6,5%, cat este in prezent, conform... detalii
Dobanda de politica monetara a Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea scadea de la 3% in prezent la 1,5% pana la finalul lui 2025, prognozeaza economistii. „Ne asteptam ca BCE... detalii