Clubul Colectiv, unde a avut loc incendiul, se pare ca nu a fost asigurat. Președintele UNSICAR, Bogdan Andriescu, a declarat ca nu are informatii in acest sens, precizand ca foarte puține cluburi din România încheie o asigurare de răspundere civilă față de terți, în cel mai bun caz asigurându-și doar proprietatea, nu și răspunderea față de terți.
“Asigurarea de răspundere civilă față de terți ar trebui să fie obligatorie în cazul cluburilor și restaurantelor, care să acopere toate daunele pe care le poate produce unui terț, de la vătămare corporală, intoxicații cu produsele consumate, în cazul producerii unui cutremur sau incendiu, iar suma asigurată să fie stabilită, în praguri, în funcție de numărul de locuri disponibile în localul respectiv”, a subliniat președintele Uniunii Naționale a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România (UNSICAR), Bogdan Andriescu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, în prezent, prima de asigurare în cazul asigurării de răspundere civilă față de terți se stabilește în funcție de suma asigurată pe care o alege clubul. ‘Nefiind o limită admisă, fiecare poate să aleagă ce sumă dorește. Calculul se face în funcție de suma asigurată și de cifra de afaceri a clubului, pentru că acolo se reflectă câți clienți are localul respectiv. Cu cât cifra de afaceri este mai mare, înseamnă că sunt mai mulți clienți, iar riscul crește proporțional cu numărul de clienți’, a spus președintele UNSICAR.
Acesta a subliniat că, la o sumă asigurată de până la 1 milion de euro, prima ar fi de 1.000 — 2.000 de euro pe an.
‘În cazul clubului Colectiv, suma asigurată ar fi trebuit să fie de cel puțin 5-10 milioane euro, cu o primă anuală de aproximativ 3.000-4.000 euro. Nu am informații că acest club ar fi fost asigurat. În opinia mea, după cum s-au desfășurat lucrurile, este greu de crezut că și-ar fi făcut vreo asigurare. Destul de puține cluburi încheie o asigurare de răspundere civilă față de terți. Nu avem o statistică, însă foarte puține cluburi se asigură. În cel mai bun caz își asigură proprietatea, nu și răspunderea față de terți’, a subliniat Andriescu.
Președintele UNSICAR susține că autorizația de la pompieri se cere în unele cazuri atunci când se încheie o poliță de asigurare. Totodată, i se face inspecție de risc, iar dacă se constată că riscul este mare, crește prima sau chiar nu se încheie asigurarea.
Bogdan Andriescu a subliniat că suma asigurată este o despăgubire pe care o plătește societatea de asigurare. ‘Dacă o instanță hotărăște că trebuie plătită ca despăgubire suma de 5 milioane de euro, iar polița are limita de un milion, plătește asigurătorul 1 milion de euro, cât reprezintă suma asigurată, iar restul, până la 5 milioane de euro, trebuie achitat de proprietar. În cele mai multe cazuri nu au de unde să plătească. De aceea, asigurarea de răspundere civilă față de terți ar trebui să fie obligatorie’, a mai spus Andriescu.
La rândul său, Cristian Constantinescu, specialist în asigurări, susține că, în condițiile prezentate, clubul Colectiv nu ar fi găsit nicio societate de asigurări să îi încheie o poliță de răspundere civilă pentru terți.
‘Având în vedere condițiile prezentate, Clubul Colectiv nu ar fi găsit niciun asigurător să îi încheie o poliță de răspundere civilă pentru terți, în orice caz nu o firmă de asigurări serioasă’, a precizat Cristian Constantinescu, specialist în asigurări, fost președinte al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
Potrivit acestuia, în cazul încheierii unei astfel de polițe, asigurătorul solicită autorizația de construcție, avizele de pompieri. ‘Nu cred că îl asigura cineva în condițiile prezentate, în orice caz nu o firmă serioasă. Există limite între un risc neasigurabil și un risc asigurabil, care prezintă un grad superior de risc. Vorbind de risc asigurabil, acolo există diferență de primă, în funcție de gradul de risc. Cu cât riscul este mai mare, cu atât crește și prima. Dacă riscul nu e asigurabil. Nu e asigurabil și punct. Nu există soluții de genul: îmi dai o primă mai mare, te asigur’, a explicat Constantinescu.
În urma incendiului produs vineri seară în clubul Colectiv din București, 32 de persoane au murit. Un număr de peste 130 de răniți se aflau internați luni la prânz în spitalele bucureștene.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii