Clientii persoane fizice ai RBS Romania vor deveni clientii UniCredit Tiriac Bank din luna august 2013, in urma achizitiei portofoliului de retail al bancii engleze, care cuprinde credite de 315 milioane euro si depozite de 230 milioane euro, de catre cea italiana.
“La începutul lunii august vom face primul pas pentru finalizarea procesului de transfer al clienţilor către UniCredit şi îl vom încheia la începutul lunii septembrie. Până atunci ne continuăm activitatea, informăm clienţii, le explicăm ce se va întâmpla, iar de la începutul lunii august vor fi oficial clienţii UniCredit”, a declarat joi preşedintele RBS România, Henk Paardekooper, citat de Mediafax.
El a arătat că feedback-ul primit de la clienţi este unul pozitiv, întrucât aceştia au fost informaţi pe parcursul ultimului an de intenţia băncii de a vinde portofoliul de retail.
“Vestea bună pentru clienţi este că UniCredit este o bancă bună şi care vrea să investească în creşterea portofoliului de retail, în extinderea pe acest segment”, a spus Paardekooper.
Preşedintele a recunoscut însă că există şi clienţi care nu doresc transferul la UniCredit, fără să prezinte numărul acestora, menţionând că este vorba doar de câteva excepţii.
UniCredit va prelua doar portofoliul sănătos de retail, fără credite neperformante, ca parte a înţelegerii dintre cele două bănci.
Totodată, cele două părţi au agreat în aprilie şi transferul angajaţilor RBS Romania care lucrau pe zona de retail şi private banking.
“Angajaţii sunt foarte fericiţi să meargă la UniCredit, este o oportunitate bună pentru ei în condiţiile în care, aşa cum am spus, banca investeşte în zona de retail şi doreşte să se dezvolte pe acest segment”, a precizat Paardekooper.
În ceea ce priveşte activitatea RBS în continuare, preşedintele a afirmat că banca va rămâne în România, concentrându-se pe business-ul dedicat companiilor naţionale şi internaţionale.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii