În cadrul şedinţei Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din data de 13 ianuarie 2021, Sectorul Asigurări – Reasigurări (S.A.R.) a prezentat rezultatele activității de control permanent realizate la Societatea de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A. și la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., conform unui comunicat al ASF, in care se adauga:
În urma acțiunilor de control principala deficiență identificată, în cazul ambelor societăți, a fost plata cu întârziere a despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA.
În cazul City Insurance s-a mai constatat că societatea nu a formulat în scris oferte de depăgubire justificată în termenul prevăzut de lege și nu a întocmit procese suplimentare de constatare în termenul prevăzut de legislația în vigoare.
În ceea ce privește societatea Euroins s-a constatat, de asemenea, că nu a formulat în scris notificări cu privire la motivele pentru care nu a aprobat în totalitate/parțial pretențiile de despăgubire în termenul prevăzut de lege și nu a comunicat valoarea maximă de despăgubire în termenul prevăzut de legislația în vigoare.
Ca urmare a aspectelor constatate, Consiliul A.S.F. a decis următoarele:
– Sancționarea Societății de Asigurare – Reasigurare City Insurance S.A., conform prevederilor legale, cu amendă în valoare de 500.000 lei;
– Sancționarea societății Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., conform prevederilor legale, cu amendă în valoare de 450.000 lei.
Totodată, în urma analizei cu privire la acțiunile de supraveghere a pieței asigurărilor și în concordanță cu procesul de reorganizare și eficientizare din cadrul A.S.F., Consiliul Autorității va lua în perioada următoare o serie de măsuri organizatorice și administrative ce vor fi făcute publice la momentul punerii în aplicare a acestora.
De asemenea, Consiliul A.S.F. a aprobat și alte măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:
Reglementare
Proiectul Regulamentului privind activitatea de control desfășurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (regulamentul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).
Autorizare
Autorizarea doamnei Lavinia – Florina Mirancea în calitate de înlocuitor al Directorului general al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;
Aprobarea alegerii de către BRD Asset Management S.A.I. S.A. a următoarelor burse din Marea Britanie, în vederea realizării de investiții în conformitate cu art. 82 lit. b) și lit. f) din O.U.G. nr. 32/2012: London Stock Exchange, NEX Exchange Main Board, ICE Futures Europe și Cboe Europe Equities Regulated Market;
Aprobarea modificării documentelor următoarelor fonduri deschise de investiții administrate de BRD Asset Management S.A.I. S.A.: FDI BRD Simfonia, FDI BRD Obligațiuni, FDI BRD Diverso, FDI BRD Acțiuni, FDI BRD Euro Fond, FDI BRD Global, FDI BRD Simplu și FDI BRD USD Fond;
Acordarea avizului societății Medihelp International Broker de Asigurare S.R.L. pentru desfășurarea activității de creare de produse de asigurare în asociere cu asigurătorii;
Autorizarea modificării Contractului de depozitare a activelor Fondului de Pensii Administrat Privat BCR administrat de BCR Pensii Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.
Nu există comentarii pentru această știre.
BT Broker de Asigurare, compania Grupului Financiar Banca Transilvania specializată în brokeraj de asigurări, are un nou director general, Valentin Coroiu, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Lider al... detalii
În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii
Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii