Redresarea economiei mondiale este fragilă și există riscuri globale la orizont, a avertizat miercuri directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-o conferință de presă susținută la Washington, transmit MarketWatch și Reuters, citate de Agerpres.
“Dacă analizăm situația economiei mondiale în acest moment, vedem că avansul este destul de moderat. Avem redresare, dar este echilibrată, fragilă, și există unele riscuri globale la orizont”, a afirmat Christine Lagarde.
Totuși, oficialul FMI a explicat că există și unele semne pozitive de creștere în țările în curs de dezvoltare dar se observă o încetinire în anumite state, cum ar fi China. Cea mai mare economie asiatică s-a confruntat cu turbulențe pe piețele sale bursiere dar China suficient de puternică pentru a face față acestor volatilități. Șeful FMI a dat asigurări că aceste evoluții nu vor afecta decizia instituției financiare internaționale privind posibilitatea includerii yuanului în rândul monedelor în coșul de valute SDR (Drepturi Speciale de Tragere) folosite de Fondul Monetar Internațional în tranzacțiile internaționale. Includerea ar reprezenta un sprijin semnificativ pentru poziția Chinei ca putere economică globală. FMI încă se așteaptă la un avans al PIB-ului Chinei de 6,8% în 2015, un ritm mai scăzut decât cel înregistrat în ultimii ani dar aceasta ar fi o încetinire uniformă, a explicat directorul general al FMI.
Potrivit sursei citate, zona euro a depășit perioada dificilă, în pofida îngrijorărilor privind evoluția Greciei. ‘Sunt sigură că vor exista schimbări în zona euro, mai ales în privința coeziunii uniunii monetare’, a afirmat Christine Lagarde.
Răspunzând întrebărilor legate de implicarea FMI în negocierile pentru al treilea pachet de asistență financiară pentru Grecia, șeful FMI a apreciat că devine ‘un punct de vedere acceptat’ faptul că o restructurare a datoriei este ‘inevitabilă’ dar implicarea instituției ar putea depinde de Atena.
Un program de succes va necesita ‘ținte fiscale considerabile’ și măsuri structurale care să scoată la iveală potențialul economiei Greciei, pe de o parte, fiind de asemenea necesară o ‘finanțare suficientă’ și o restructurare a datoriei, pe de altă parte, a explicat directorul general al FMI.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii