Cercetarea românească, cea mai slab finanțată din UE

Autor:

Dan Palangean
2023-11-08 10:09

România a înregistrat și în anul 2021 cea mai scăzută pondere în PIB a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare din UE, potrivit datelor comunicate de Eurostat.

Cu un procentaj de doar 0,47%, în condițiile creșterii rezultatului economic, valoarea a fost chiar mai mică decât cea post-aderare de 0,55%, consemnată în 2008. De reținut, din seria de date certificate Eurostat, nivelul cel mai ridicat pentru țara noastră s-a înregistrat în 1995 (0,75% din PIB).

Dacă se face raportul ponderilor de alocare în PIB între România și media UE, se poate observa o stagnare undeva la o cincime din uzanța la nivelul Uniunii, deoarece sectorul de cercetare-dezvoltare nu ține pasul cu creşterea economică. Ne adâncim astfel în starea de piaţă de desfacere pentru produsele altora (peste 15 miliarde euro deficit comercial numai în primele 7 luni din 2023). Forţa de muncă fiind folosită la industrializarea produselor gândite preponderent de alții şi cu valoarea adăugată mare predominant încasată tot de alții.

Sutem departe chiar și față de țările din blocul estic

Pentru referință, este elocventă o comparaţie între țările nordice din topul alocărilor pentru C&D şi țările mai noi membre UE din fostul bloc estic. Alăturarea ne oferă imaginea capacității de a genera o creștere sustenabilă a nivelului de trai prin dezvoltarea de noi tehnologii. Sintetic, se face astfel demonstrația că problemele de competitivitate încep la originea proceselor de producție.

[1]

Cu alocări situate la mai puțin de un sfert în raport cu Cehia (economie cu PIB comparabil cu al nostru) și mai puțin de 30% din cât alocă Ungaria, am rămas foarte departe de Polonia (1,43% PIB), Croația (1,25% PIB) sau Lituania (1,11% PIB). Până și Bulgaria, plecată de la un nivel mai redus decât al nostru la intarea în UE, ne-a lăsat în urmă, deşi a slăbit cadenţa de la 0,95% din PIB în 2015 la doar 0,77% din PIB în 2021. Sub pragul de 1% din PIB, în afară de România, se mai situează doar cinci state, cu Malta (0,65% PIB) și Letonia (0,74% PIB) poziționate mai slab decât vecinii de la sud de Dunăre, depășiți de Cipru (0,83% PIB) și Slovacia (0,92% PIB).

Astfel, cercetarea reprezintă un punct nevralgic în strategia economică, de natură să compromită șansele de a dezvolta o producție cu caracter inovativ pronunțat și valoare adăugată mai mare. De aici rezultă un deficit de competitivitate, inclusiv în raport cu ţările fostului bloc estic, ale căror mărfuri performează pe propria noastră piață și ne produc deficite importante.

Datele prezentate arată necesitatea de a aloca fonduri publice majorate semnificativ pentru dezvoltarea sectorului de cercetare-dezvoltare, împreună cu acordarea de facilităţi mult mai consistente sectorului privat pentru dezvoltarea firmelor R&D. Alocările relativ reduse pentru dezvoltarea de produse cu valoare adăugată mare vor constitui un handicap major în tentativa de convergenţă cu țările dezvoltate.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

Deficitul comercial pe primele două luni ale anului, majorat cu 35%  

Exporturile României au fost în februarie 2025 de circa 7,9 miliarde euro (-0,7% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 10,8... detalii

România, campioana europeană la șomajul tinerilor

România a trecut pe primul loc în UE la șomajul în rândul tinerilor (persoane sub 25 de ani) potrivit celor mai recente date disponibile ale Eurostat. Cu un procentaj în... detalii

România, pe locul trei în UE la creșterea costului salarial în T4 2024

România a ocupat în T4 2024 a treia poziție între statele membre UE în ceea ce privește creșterea costului salarial, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de +13,1%,... detalii

Producția industrială, scădere conjuncturală în ianuarie 2025

Potrivit INS, producția industrială a scăzut cu -2,3% în ianuarie 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a crescut cu 2% în varianta ajustată după perioada din an... detalii