Creditele Noua Casă sunt disponibile în cele peste 1 000 de unități CEC Bank și în acest an. CEC Bank este partener al programului de 12 ani și se află pe locul 4 în topul finanțărilor acordate, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
“CEC Bank vine cu o ofertă îmbunătățită față de oferta standard prin program: o marjă a dobânzii redusă cu 0,10 pp, față de cea standard (2% p.a.), pentru cei care își încasează salariul prin CEC Bank. Astfel, rata dobânzii pornește de la 3,78%/an (IRCC+1,90%) în cazul clienților care își încasează salariul prin bancă.
În 2020, finanțările pentru locuințe acordate de CEC Bank au înregistrat o creștere de peste 30%, mai mare decât creșterea la nivelul pieței, de circa 10%. Creditele Noua Casă au reprezentat circa 25% din totalul creditelor imobiliare și ipotecare acordate de bancă.
Prin programul guvernamental Noua Casă pot fi achiziționate locuințe noi (cu o vechime de sub 5 ani) în valoare de până la 140 000 de euro sau locuințe vechi (cu o vechime de peste 5 ani) în valoare de până la 70 000 de euro.
Astfel, un cuplu în care fiecare partener are venituri cât salariul mediu pe economie (~6 800 lei net/familie/ lună), fără alte rate, poate accesa un credit pe 25 de ani de 510 000 lei (~103 000 euro). Rata lunară va fi de 2 630 lei, în cazul încasării salariilor prin CEC Bank, iar DAE – de 3,84% pe an.
Creditele Noua Casă prevăd un nivel mai redus al avansului, față de finanțările standard pentru locuințe: 5% pentru finanțări sub 70 000 de euro, față de 15% – avansul în cazul creditelor standard. În cazul accesării unor sume mai mari prin Noua Casă, avansul minim urcă la 15%.
De asemenea, creditele Noua Casă sunt garantate de stat, în proporție de 60% din suma împrumutată pentru creditele între 70 000 euro și 140 000 de euro, respectiv 50% din suma împrumutată – pentru creditele de până la 70 000 euro.
CEC Bank nu percepe comisioane de analiză și de administrare, iar comisionul de gestiune a garanției de stat, datorat Fondului de Garantare, a fost redus de la 0,40% la 0,30% pe an în 2021. Comisionul se aplică la soldul garanției statului (adică 50%, respectiv 60% din soldul creditului).”
Cat este rata la un credit Noua Casa
Rata unui credit Noua Casa va fi mai mica in acest an nu doar datorita scaderii IRCC la 1,88%, ci si in urma diminuarii comisionului anual de garantare perceput de FNGCIMM, de la 0,4% la 0,3%.
Astfel, daca anul trecut, cea mai mica Dobanda Anuala Efectiva (DAE) pentru un credit Noua Casa in valoare de 180.000 de lei pe 30 de ani era 4,64%, la CEC Bank, cu o rata lunara de 891 lei si o suma totala de rambursat de 328.395 lei, in prezent acelasi credit are O DAE de 4,03%, cu 0,61 puncte procentuale mai mica.
Rata lunara este 836 lei, in scadere cu 55 de lei, iar sumata totala de rambursat s-a diminuat la 306.771 lei, cu 21.624 lei mai putin.
Creditul Noua Casa al CEC Bank, valabil pentru clientii care-si incaseaza salariul intr-un cont al bancii, are o dobanda variabila, formata din Indicele de Referinta pentru Creditele Consumatorilor (IRCC), in prezent 1,88%, plus o marja fixa de 1,9%, cea mai mica dintre restul bancilor, care practica marja maxima impusa de lege, 2%, astfel ca dobanda totala este 3,88%. (vezi aici topul dobanzilor)
Cardurile OTP Bank nu functioneaza la aceasta ora, a anuntat banca intr-un mesaj pe Facebook: "Dragi clienți, momentan funcționarea cardurilor OTP Bank este afectată de o avarie tehnică. Echipele noastre... detalii
Banca Transilvania isi anunta clientii ca in curand vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay pentru persoane fizice si BT Go pentru persoane juridice. In consecinta, dupa primirea notificarii... detalii
AcÈ›ionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:Integrarea... detalii
PoÈ™ta Română, liderul naÈ›ional în servicii poÈ™tale, împreună cu CEC Bank È™i Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, îÈ™i unesc forÈ›ele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării... detalii