Catalin Pauna, Banca Mondiala: BNR poate permite aprecierea leului pentru reducerea inflatiei

Autor:

Bancherul.ro
2011-04-21 17:03

Banca Naţională a României ar putea permite o apreciere a monedei naţionale, pentru a putea aduce inflaţia în apropiere de ţinta avută în vedere pentru acest an, a declarat pentru Bloomberg economistul şef al biroului Băncii Mondiale la Bucureşti, Cătălin Păuna.rnrn’Coborârea inflaţiei în interiorul ţintei avută în vedere de BNR pentru acest an va fi dificilă şi va necesita politici adecvate’, consideră Cătălin Păuna. ‘Banca Centrală ar putea să recurgă la instrumentul cursului de schimb. Există un impact asupra inflaţiei de pe urma aprecierii leului şi este un impact foarte rapid’, a spus Cătălin Păuna, citat de Agerpres.rnrnÎn luna martie, România a avut cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană, de opt procente. Banca Naţională are în vedere o ţintă de inflaţie cuprinsă între 2,5 până şi 4,5 procente, însă recent Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a declarat că Banca Centrală va revizui în urcare prognoza de inflaţie pentru finele acestui an, însă noua estimare nu va depăşi 5 %.rnrnLeul românesc a fost, în acest an, al treilea performer din Europa de Est, după forintul ungar şi dinarul sârbesc, apreciindu-se cu 4,75 de procente. ‘Aşteptările mele sunt că vor fi presiuni spre o apreciere a leului pe măsură ce economia se îmbunătăţeşte’, a declarat Cătălin Păuna.rnrnPotrivit Fondului Monetar Internaţional, economia României ar urma să-şi revină în acest an şi să înregistreze o creştere de 1,5 procente, după doi ani de contracţie. În plus, Cătălin Păuna estimează că investiţiile străine directe în România ar putea depăşi, în 2011, nivelul de 3,6 miliarde de euro înregistrat în 2010. În primele două luni din 2011, investiţiile străine s-au dublat, deja, faţă de 2010, până la 294 milioane de euro.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Interviu

Creditele in CHF ale Bancpost, preluate de Vista Bank de la First Bank

Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii

Contractul de credit e ca un manual de utilizare la care nu te uiti niciodata

Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii

Daca ai credit, trebuie sa ai puse deoparte 6 rate de rezerva

• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii

Viva Credit a redus dobanda la credite de la 1,2% la 1% pe zi

Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii