Castigatorii premiilor Oscar

Autor:

Bancherul.ro
2009-02-23 08:49

“Slumdog Millionaire”, de Danny Boyle, a fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun film, la cea de-a 81-a ediţie a premiilor Academiei americane de film, care au fost decernate duminică, la Kodak Theatre din Los Angeles, informează HBO, citat de Mediafax.rnrnFilmul “Slumdog Millionaire”, considerat marele favorit în sezonul care a precedat premiile Oscar, după ce a câştigat toate distincţiile importante, printre care se numără Globul de Aur, prezintă o poveste de dragoste, având ca fundal o Indie cantonată între Evul Mediu şi secolul XXI.rnrnUn tânăr crescut în mahalalele Mumbaiului participă la o versiune locală a emisiunii “Vrei să fii milionar?” şi, spre surpriza generală, câştigă acest concurs.rnrnLa aceeaşi categorie au mai fost nominalizate filmele “Strania poveste a lui Benjamin Button”, “Frost/Nixon”, “The Reader” şi “Milk”.rnrnAnul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun film a revenit producţiei “Nu există ţară pentru bătrâni”, în regia lui Joel şi Ethan Coen.rnrnKate Winslet, desemnată cea mai bună actriţă, la cea de-a 81-a ediţie a premiilor OscarrnrnKate Winslet a obţinut Oscarul pentru cel mai bun rol principal feminin, pentru partitura din “The Reader”, la cea de-a 81-a ediţie a premiilor Academiei americane de film, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles.rnrnKate Winslet, în vârstă de 33 de ani, a fost premiată pentru rolul din “The Reader”, cel al Hannei Schmitz, o nemţoaică suspectată de crime de război în cel de-Al Doilea Război Mondial. Kate Winslet a mai fost nominalizată de alte cinci ori la premiile Oscar, însă aceasta este prima sa victorie.rnrnLa aceeaşi categorie au mai fost nominalizate Angelina Jolie (“Changeling”), Melissa Leo (“Frozen River”), Anne Hathaway (“Rachel Getting Married”) şi Meryl Streep (“Doubt”).rnrnAnul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal feminin i-a revenit lui Marion Cotillard, pentru “La vie en rose”.rnrnSean Penn a primit premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal masculinrnrnSean Penn a obţinut Oscarul pentru cel mai bun rol principal masculin, pentru partitura din “Milk”, la cea de-a 81-a ediţie a premiilor Academiei americane de film, care a avut loc duminică seară, la Kodak Theatre din Los Angeles.rnrnActorul şi regizorul Sean Penn, în vârstă de 48 de ani, a fost premiat pentru rolul lui Harvey Milk, activistul pentru drepturile comunităţii gay din San Francisco, în filmul “Milk”.rnrnSean Penn a mai câştigat un premiu Oscar în 2004, pentru rolul din “Mystic River”.rnrnLa aceeaşi categorie au mai concurat Frank Langella (“Frost/Nixon”), Mickey Rourke (“The Wrestler”), Brad Pitt (“Strania poveste a lui Benjamin Button”) şi Richard Jenkins (“The Visitor”).rnrnAnul trecut, premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal masculin a revenit actorului Daniel Day-Lewis, pentru “Va curge sânge/ There will be blood”.rnrnDanny Boyle a primit premiul pentru regie, la cea de-a 81-a ediţie a premiilor OscarrnrnDanny Boyle a fost desemnat cel mai bun regizor, pentru filmul “Slumdog Millionaire”, la cea de-a 81-a ediţie a premiilor Oscar, organizată duminică, la Kodak Theatre, din Los Angeles.rnrnDanny Boyle a primit premiul Oscar pentru regia filmului “Slumdog Millionaire”. Britanicul în vârstă de 52 de ani are în spate o filmografie eclectică, adesea marcată de umor negru: “Trainspotting – Din viaţă scapă cine poate”, “Plaja”, “După 28 de zile”.rnrn”Slumdog Millionaire” este un film ce prezintă povestea unui tânăr indian care devine, în mod surprinzător, câştigător al unei emisiuni-concurs de televiziune.rnrnLa aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Stephen Daldry (“The Reader”), Gus Van Sant (“Milk”), Ron Howard (“Frost/Nixon”) şi David Fincher (“Strania poveste a lui Benjamin Button”).rnrnAnul trecut, premiul pentru regie a revenit fraţilor Joel şi Ethan Coen, pentru “Nu există ţară pentru bătrâni”.rnrnLungmetrajul “Departures”, recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun film străinrnrnLungmetrajul japonez “Departures”, de Yojiro Takita, a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, la cea de-a 81-a ediţie a premiilor Academiei americane de film, care a avut loc duminică, la Los Angeles.rnrnFilmul “Departures” a concurat cu “Vals cu Bashir” (Israel), de Ari Folman, “În clasă” (Franţa), de Laurent Cantet, “The Baader Meinhof Complex” (Germania), de Uli Edel, şi “Revanche” (Austria), de Gotz Spielmann.rnrnFilmul “Departures”, al regizorului japonez Yojiro Takita, a câştigat marele premiu la Festivalul internaţional de film de la Montreal. El prezintă povestea unui bărbat şomer, Daigo, fost violoncelist, care, acceptând o slujbă în domeniul pregătirii cadavrelor pentru incinerare, descoperă că are talentul necesar pentru practicarea acestui ritual complicat.rnrnUn mare succes în Japonia, cu 2,7 milioane de bilete vândute, “Okuribito”, în versiunea originală, a fost turnat de Yojiro Takita, care, pentru a realiza acest film a asistat la numeroase ceremonii funerare.rnrnÎn 2008, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin a revenit unei drame despre Holocaust, “Falsificatorii de bani/ The Counterfeiters”.rnrn

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Alpha Bank va fuziona cu Unicredit in 15 august 2025

Fuziunea prin absorbtie a Alpha Bank de catre Unicredit va avea loc in 15 august 2025, moment in care banca greceasca va fi dizolvata si radiata, astfel ca-si va inceta... detalii

OTP Bank a fost integrata in Banca Transilvania

Banca Transilvania anunță finalizarea cu succes a fuziunii cu OTP Bank România, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: BT își consolidează poziția de lider și ajunge la... detalii

Credit Europe Bank inchide ghiseele

Credit Europe Bank anunta ca inchide majoritatea ghiseelor, din 15 aprilie 2025: "În contextul strategiei de aliniere la tendințele de digitalizare ale pieței și de creștere a eficienței operaționale, vă... detalii

BCR a crescut accelerat in 2024

Grupul BCR, rezultate 2024: Volum mai mare de afaceri cu clienții și avans semnificativ pe finanțarea economiei, digitalizarea bankingului și susținerea educației, se arata intr-un comunicat al BCR, in care... detalii