• Peste 70% din cardurile emise de Banca Transilvania sunt utilizate în BT Pay, în format digital.
• Numărul de carduri virtuale emise de BT s-a dublat în ultimele nouă luni.
• Soluțiile BT Pay pentru călătorii înseamnă carduri în valute diferite, asigurare de călătorie și schimb valutar
Banca Transilvania și Visa, unul dintre liderii mondiali în domeniul plăților digitale, lansează Cardul BT Visa virtual animat, în dolari (americani), care vine în completarea soluțiilor de plată cu telefonul sau online și a soluțiilor de călătorie disponibile în aplicația BT Pay.
Acesta este un card de debit, emis și gestionat exclusiv din BT Pay, fără costuri de emitere și administrare.
Clienții îl pot folosi imediat pentru plăți în magazine fizice și online, fără să mai țină cont de cursul de schimb valutar.
Contul în dolari este deschis automat, online, pentru persoanele care nu au cont în valuta respectivă când aplică pentru card.
„Anul trecut am deschis drumul în Europa cu primul card virtual animat emis din BT Pay, construind astfel în aplicație baza digitală pentru o nouă generație de soluții de plată inovatoare.
După extinderea opțiunilor de carduri virtuale cu cardul BT UNTOLD, lansat anul trecut, și cu cel în euro, la începutul acestui an, continuăm această direcție cu lansarea unui card virtual animat într-o nouă monedă, în dolari, oferind clienților noștri atât flexibilitate valutară, cât și o experiență digitală integrată.
La fel ca până acum, toți pașii sunt simpli și intuitivi, totul în aplicația BT Pay: de la emiterea instantă, până la utilizare și gestionare. Ne bucurăm să le oferim clienților noștri soluții pentru nevoile lor tot mai diverse și complexe, atât pentru plățile online, cât și pentru călătorii, făcând gestionarea finanțelor personale mai ușoară, oriunde în lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii”, declară Oana Ilaș, Director General Adjunct Retail Banking, Banca Transilvania.
[1]
„Diversificarea metodelor de plată pentru consumatori rămâne o prioritate fundamentală pentru Visa. Ne propunem să le oferim nu doar flexibilitatea de a alege cum să plătească, ci și acces la o serie de opțiuni care să le sporească confortul zi de zi, indiferent de locație sau moneda aleasă.
Fie că plătesc în țară sau în străinătate, consumatorii se așteaptă la o experiență de plată cât mai personalizată, intuitivă și fără întreruperi. Ne dorim ca aceștia să își poată gestiona finanțele într-un mod cât mai potrivit nevoilor lor.
Această lansare reprezintă un nou pas în acest demers, oferind consumatorilor încă o dată o experiență de plată simplă, sigură și eficientă”, afirmă Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.
Soluțiile BT Pay pentru călătorii:
• Cardurile virtuale în dolari, în euro și în lei și Cardul UNTOLD, emise și gestionate exclusiv prin aplicație;
• Asigurare de călătorie, 100% online, obținută în aproximativ două minute, valabilă în România și în străinătate;
• Schimb valutar direct din aplicație, pentru alimentarea cardurilor BT în dolari și euro.
Peste 70% din numărul total al cardurilor emise de Banca Transilvania sunt utilizate în BT Pay în format digital, iar peste 280.000 sunt carduri 100% virtuale.
Numărul de carduri virtuale emise de BT s-a dublat în ultimele nouă luni.
Peste 6 milioane de carduri din România sunt emise de Banca Transilvania, reprezentând unul din patru carduri aflate în circulație.
Nu există comentarii pentru această știre.
Aplicația Raiffeisen Smart Mobile are probleme de funcționare, conform sesizărilor primite de la cititori. „Vreau să-mi schimb PIN-ul cardului din aplicația Raiffeisen, dar nu pot, de ce?”, întreabă o cititoare,... detalii
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii