Bursele din Statele Unite au revenit pe creştere în şedinţa de marţi, după cea mai dramatică zi de vânzări în panică din ultimii 21 de ani, în contextul în care investitorii pariază pe o nouă încercare a autorităţilor de relansare a planului de salvare a sistemului financiar, scrie Reuters.rnrnIndicele principal al pieţei americane, Dow Jones, s-a prăbuşit cu 7% în şedinţa de luni, consemnând cea mai puternică scădere într-o singură zi din istorie, după ce Legislativul american a respins planul de salvare a sistemului financiar, în valoare de 700 miliarde dolari.rnrnPlanul Paulson, care prevedea cumpărarea de către stat a activelor neperformante ale băncilor, a fost respins luni de Camera Reprezentanţilor cu 228 de voturi la 205, în condiţiile în care două treimi dintre reprezentanţii republicani au votat împotriva administraţiei.rnrnÎn acest context, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a crescut în şedinţa de marţi cu 485,21 puncte, adică 4,68%, pentru a încheia neoficial la nivelul de 10.850,66 puncte. rnrnIndicele reprezentativ pentru cele mai mari 500 de companii listate la bursă în Statele Unite (Standard & Poor’s 500) a urcat cu 58,34 puncte, sau 5,27%, până la 1.164,73 puncte, cea mai puternică creştere într-o singură zi din iulie 2002. Indicele Nasdaq Composite a recuperat 98,60 de puncte, însemnând o creştere cu 4,97%, până la 2.082,33 puncte.rnrnÎn ultima lună, indicele Dow Jones a pierdut 6%, Standard & Poor’s 500 a scăzut 9,1%, în timp ce indicele Nasdaq Composite s-a prăbuşit cu 12,1%.rnrnDintre acţiunile sectorului financiar s-au remarcat cele ale JPMorgan, care s-au scumpit cu 14%, la 46,70 dolari, influenţând puternic indicele Dow Jones, în vreme ce titlurile Citigroup au câştigat 15,6%, până la cotaţia de 20,51 dolari.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:• ReglementareProiectul de Regulament pentru modificarea Regulamentului A.S.F. nr. 13/2018 privind locurile de tranzacționare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).• AutorizareAutorizarea domnului Gerke Anno Witteveen în calitate de membru al Consiliului de Administrație al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;Aprobarea solicitării SSIF Goldring S.A. de autorizare a doamnei Lobdă Adriana Simona în cadrul componenței Consiliului de Administrație al societății;Aprobarea solicitării SSIF Share Invest S.A. de autorizare a domnului Amzuică Bogdan Florian în funcția de director al societății;Aprobarea cererii privind autorizarea modificării... detalii
Bursa romaneasca - BVB este printre cele mai performante din lume, cu o creștere de 21% in primele noua luni din 2023, a indicelui BET in acest an.Dintre sectoare, se remarca semiconductorii (+30%).
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atrage atenția că societățile din state terțe, care furnizează servicii de investiții, pot opera în România doar prin înființarea unei sucursale care necesită autorizare din partea Autorității, cu excepția cazului în care furnizarea serviciilor se face la inițiativa exclusivă a clientului, conform unui comunicat ASF, in care se adauga:În acest context, Autoritatea informează asupra faptului că, la acest moment, nu există nicio astfel de sucursală autorizată de A.S.F.În ultima perioadă, A.S.F. a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că au fost apelați de persoane care se recomandau reprezentanți ai unor „brokeri” cu sediul în state terțe și care le ofereau servicii de investiții, iar după ce îi convingeau să transfere diverse sume de bani în diferite conturi, aceștia nu mai putea fi contactați.A.S.F. atenționează potențialii... detalii
Valoarea totală a tranzacțiilor de pe piața reglementată BVB și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a atins nivelul de 14,09 miliarde lei în primul semestru al anului 2022, în creștere cu 53% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, dar în scădere cu 35% față de finalul anului trecut, conform unui comunicat al ASF, in care se adauga:La finele primelor șase luni din 2022, indicele BET, de referință pentru piața locală de capital, care surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a înregistrat o scădere de 5,87% comparativ cu finalul anului 2021, având totodată o creștere de peste 12% față de minimul lunii martie (7 martie – 10.964 puncte).Numărul de tranzacții derulate la BVB s-a majorat cu 38% în primele șase luni din anul 2022, comparativ cu primele șase luni... detalii