Bursa reduce de la 0,35% la 0,18% comisionul pentru tranzactiile pe piata deal

Autor:

Bancherul.ro
2008-11-27 13:27

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va reduce de marţi, 2 decembrie, comisionul de pe piaţa deal (piaţă pe care preţul se stabileşte prin negociere directă – n.r.), la nivelul comisionului de pe piaţa regular, ca urmare a votului exprimat, miercuri, de acţionarii BVB.rnrnAstfel, comisionul aplicat pe piaţa deal va fi diminuat de la 0,35%, cât este în prezent, la 0,18%. rnrnLa următoarea adunare generală a BVB, care va avea loc pe 17 decembrie, acţionarii vor lua în discuţie listarea acţiunilor proprii pe piaţa reglementată.rnrnStere Farmache, preşedintele-director general al Bursei, menţiona în urmă cu o săptămână că nu s-a decis încă forma prin care se va face listarea, aceasta putând fi realizată prin ofertă publică iniţială sau prin ofertă publică secundară. De asemenea, nu a fost stabilit nici procentul din capitalul social care ar putea fi listat, dar pragul minim ar putea fi de 5%.rnrnBursa de Valori Bucureşti are un capital social de 76,74 milioane lei, divizat în 7,67 milioane acţiuni, dintre care 508.351 sunt preferenţiale. Bursa are 204 acţionari, iar cea mai mare parte a capitalului său social este deţinut de casele de brokeraj.rnrnCele mai importante pachete de acţiuni BVB sunt controlate de SSIF Broker Cluj (2,96%), HTI Valori Mobiliare (2,78%), Morgan Stanley&Co International (2,7%) şi Intervam SA, care controlează 2,15% din capitalul social al BVB.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: BURSA

Regulamentul A.S.F. privind locurile de tranzacționare se modifica

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:• ReglementareProiectul de Regulament pentru modificarea Regulamentului A.S.F. nr. 13/2018 privind locurile de tranzacționare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).• AutorizareAutorizarea domnului Gerke Anno Witteveen în calitate de membru al Consiliului de Administrație al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;Aprobarea solicitării SSIF Goldring S.A. de autorizare a doamnei Lobdă Adriana Simona în cadrul componenței Consiliului de Administrație al societății;Aprobarea solicitării SSIF Share Invest S.A. de autorizare a domnului Amzuică Bogdan Florian în funcția de director al societății;Aprobarea cererii privind autorizarea modificării... detalii

Indicele BET al BVB a crescut cu 21% in 2023

Bursa romaneasca - BVB este printre cele mai performante din lume, cu o creștere de 21% in primele noua luni din 2023, a indicelui BET in acest an.Dintre sectoare, se remarca semiconductorii (+30%).

In Romania nu exista nicio firma straina de investitii financiare autorizata de ASF

 Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atrage atenția că societățile din state terțe, care furnizează servicii de investiții, pot opera în România doar prin înființarea unei sucursale care necesită autorizare din partea Autorității, cu excepția cazului în care furnizarea serviciilor se face la inițiativa exclusivă a clientului, conform unui comunicat ASF, in care se adauga:În acest context, Autoritatea informează asupra faptului că, la acest moment, nu există nicio astfel de sucursală autorizată de A.S.F.În ultima perioadă, A.S.F. a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că au fost apelați de persoane care se recomandau reprezentanți ai unor „brokeri” cu sediul în state terțe și care le ofereau servicii de investiții, iar după ce îi convingeau să transfere diverse sume de bani în diferite conturi, aceștia nu mai putea fi contactați.A.S.F. atenționează potențialii... detalii

ASF: Evoluția pieței de capital în primele șase luni ale anului 2022

Valoarea totală a tranzacțiilor de pe piața reglementată BVB și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a atins nivelul de 14,09 miliarde lei în primul semestru al anului 2022, în creștere cu 53% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, dar în scădere cu 35% față de finalul anului trecut, conform unui comunicat al ASF, in care se adauga:La finele primelor șase luni din 2022, indicele BET, de referință pentru piața locală de capital, care surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a înregistrat o scădere de 5,87% comparativ cu finalul anului 2021, având totodată o creștere de peste 12% față de minimul lunii martie (7 martie – 10.964 puncte).Numărul de tranzacții derulate la BVB s-a majorat cu 38% în primele șase luni din anul 2022, comparativ cu primele șase luni... detalii