BRD supune astazi aprobarii actionarilor, in cadrul AGA, bugetul pentru anul 2014 si programul de activitate, care prevede o crestere modesta a creditarii, de doar 4%, ceea ce reprezinta in cifre absolute un volum de credite nete de 29 miliarde lei. Imprumuturile pentru persoane fizice urmeaza sa fie mai mic cu 1,5% decat anul trecut, respectiv 16 miliarde de lei, in timp ce finantarile pentru companii vor crestere mult mai mult, cu 11,8%, adica aproape 13 miliarde lei.
Este vorba, totusi, de o schimbare radicala in privinta apetitului de risc al BRD, avand in vedere ca in 2013 banca si-a redus substantial volumul de credite, cu 11,8%, la 27,8 miliarde lei, in special pe seama diminuarii finantarilor pentru firme, in scadere cu 24%, creditele pentru persoanele fizice fiind in stagnare.
Pe de alta parte, BRD intentioneaza sa-si reduca cu 3,6% volumul de depozite atrase de la clienti, la 34,8 miliarde lei, fata de 36,1 miliarde lei in urma cu un an, cand a inregistrat o crestere substantiala, de 13,5%. Banca vrea sa-si majoreze ponderea depozitelor atrase de la persoane fizice, pe care vrea sa le sporeasca cu 7,5%, la 18,1 miliarde lei, reducand substantial, pe de alta parte, cu 13,3%, volumul de depozite ale firmelor, la 16,8 miliarde lei.
In acest fel, BRD isi va majora u 6,1 puncte procentuale raportul credite/depozite, de la 77% in 2013 la 83% in acest an. Anul trecut, BRD si-a redus abrupt acest raport, cu 22,1 puncte, de la 99% in 2012 la 77%.
In privinta rezultatelor financiare, BRD si-a propus sa revina pe profit in acest an, dupa pierderi de 385 milioane lei in 2013 si 331 milioane lei in 2012, datorita „ameliorarii semnificative a costului net al riscului, care a crescut anul trecut cu 7,5%, la 2 miliarde lei.
BRD se asteapta ca venitul net bancar sa scada si in acest an, din cauza reducerii veniturilor nete din dobanzi, dupa o reducere de 6,9% si in 2013, la 2,7 miliarde lei.
In ceea ce priveste numarul de clienti, BRD vrea sa-l mentina constant in 2014, la 2,333 milioane, cu doar 54 de clienti mai mult decat in anul precedent.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii