La aproape doi ani de la demararea parteneriatului pentru promovarea comerţului electronic, BRD-Groupe Société Générale şi GECAD ePayment lansează cardul BRD ePayment, un instrument de plată creat special pentru clienţii magazinelor online. Cardul oferă un program de fidelitate şi beneficiază de cea mai nouă tehnologie de securitate, se arata intr-un comunicat de presa.rnrnÎn 2008, numărul mediu al comenzilor online lunare a crescut cu 49% faţă de 2007. De asemenea, a crescut şi valoarea medie a unei comenzi online, de la 80 euro la 94 de euro în august 2008. În condiţiile în care piata îşi păstrează ritmul de creştere, cred că este momentul potrivit pentru un instrument de plată care să introducă un nou standard de securitate, bazat pe tehnologia cardurilor cu CIP, să sprijine activitatea magazinelor online şi să răsplatească fidelitatea clienţilor, declară Carmen Sebe, CEO GECAD ePayment.rnrnCardul BRD ePayment, rezultat din asocierea dintre o bancă şi un integrator de soluţii de comerţ electronic, beneficiază de un nivel de securitate maxim atât la folosirea online, cât şi la folosirea offline. Emis sub însemnele Mastercard, el permite efectuarea tuturor operaţiunilor specifice unui card de debit. Astfel, cardul poate fi utilizat atât în magazinele tradiţionale, pentru plata la POS, cât şi în magazinele online, din ţară sau străinătate.rnrnTranzacţiile online ale clienţilor sunt protejate atât de sistemul antifraudă proprietar ePayment, cât şi de standardul 3D Secure în care toate cardurile sunt preînrolate în momentul emiterii, posesorul urmând doar să îşi seteze parola.rnNoul produs este un card cu CIP, emis sub standardul EMV şi beneficiază de un nivel de securitate maxim şi la folosirea în mediul offline, fiind aproape imposibil de clonat.rnrnLansarea cardului co-branded BRD ePayment se încadrează în strategia noastră de creştere a calităţii şi a gradului de securitate a instrumentelor de plată fără numerar. Acest card este capabil să ofere siguranţă maximă în tranzacţiile în mediu internet, aspect care constituie un argument foarte relevant pentru cei care doresc să realizeze plăţi sigure. Ambele companii implicate în proiect au adus, fiecare, valoarea adăugată specifică propriului domeniu de activitate, integrând concluzii derivate din client experience, astfel încât se poate spune că am creat un produs care răspunde cu siguranţă aşteptărilor multor clienţi, declară Rozaura Stănescu, Director Executiv Delegat, Strategie şi Marketing, BRD-Groupe Société Générale.rnrnBRD a fost recent desemnată Banca anului în e-commerce, banca având cele mai mari cote de piaţă în ceea ce priveşte numărul cardurilor înrolate în sistemul 3D Secure, numărul cardurilor activate în 3D Secure, precum şi cea mai mare valoare medie a plăţilor online. rnrnProgramul de fidelitate ataşat cardului BRD ePayment îi permite fiecarui posesor să acumuleze puncte pentru fiecare achiziţie efectuată într-un magazin online românesc care are implementată soluţia de comerţ electronic ePayment. Aceste puncte pot fi cumulate şi utilizate ulterior pentru a achiziţiona, cu o reducere de până la 20% faţă de preţul afişat pe site, orice produs din magazinele acceptate în program. Primele magazine online acceptate în program sunt: www.pcgarage.ro, www.fungift.ro, www.dol.ro, www.f64.ro, www.toyz.ro, www.allseasons.ro, www.tarafashion.ro, www.floridelux.ro, www.brazidecraciun.ro, www.nemira.ro. rnrnDe asemenea, cardul co-branded BRD ePayment vine la pachet cu o ofertă promoţională a BRD, valabilă până pe 31 ianuarie 2009. Aceasta constă în 50% reducere la abonamentul pentru un an la pachetul Bancă la Distanţă, care include serviciile BRD-NET (soluţie de Internet Banking), Mobilis (acces la conturile BRD de pe telefonul mobil) şi Vocalis (solicitarea de informaţii şi efectuarea de operaţiuni diverse prin apelarea telefonică a Contact Center-ului BRD).rnrnÎn plus, primii 50 de posesori care vor folosi cardul pentru a cumpăra online vor primi automat 5.000 de puncte de fidelitate pe care le vor putea folosi pentru a obţine reduceri la următoarele comenzi în magazinele online partenere.rnrnPentru informaţii suplimentare referitoare la caracteristicile cardului, magazinele online în care pot fi acumulate şi cheltuite punctele, precum şi la regulamentul programului de fidelitate, accesaţi www.epayment.ro, www.brd.ro, www.cecumperiazi.ro şi site-urile magazinelor partenere. rnrnDespre GECAD ePayment InternationalrnrnGECAD ePayment este integrator de soluţii pentru comerţ electronic, lider pe piaţa românească de sisteme de plăţi online. Compania dezvoltă şi deţine în prezent trei soluţii proprietare ePayment®, Avangate® şi myAvangate. ePayment® este dedicată exclusiv pieţei interne, tuturor persoanelor juridice care au o afacere comercială online; Avangate® şi myAvangate se adresează atât pieţei interne cât şi celei internaţionale de distribuţie electronică de software. rnePayment® şi Avangate® sunt mărci înregistrate GECAD ePayment International SRL şi respectiv Avangate B.V.. Membră a grupului GECAD şi acţionar majoritar al Avangate B.V. rnwww.epayment.ro, www.avangate.com rnrnDespre BRD Groupe Sociétée Générale rnrnBRD – Groupe Société Générale are active ce depăşesc 12 miliarde EUR. Banca are peste 2,6 milioane de clienţi şi operează o reţea de 900 de unităţi. BRD a emis peste 2,3 milioane de carduri şi are o reţea de peste 1.400 de ATM-uri şi mai mult de 16.000 de POS-uri instalate la comercianţi. BRD Groupe Société Générale este cea de-a doua companie listată la BVB după criteriul capitalizării bursiere. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii
DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii
Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii
- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii