Banca Naţională a României (BNR) a decis menţinerea filtrelor prudenţiale şi anul viitor, o decizie pentru 2014 urmând să se ia ulterior, în funcţie de evoluţia mai multor factori, a declarat vineri Ion Dragulin, directorul direcţiei Stabilitate Financiară din cadrul BNR.rnrnPrezent la seminarul EU-COFILE 2012, organizat de BNR, Alpha Bank şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB), Ion Dragulin a precizat că, după trecerea de la RAS la IFRS, solvabilitatea ar fi urcat cu 4 puncte procentuale, de la 14% la 18%, dacă nu s-ar fi aplicat filtrele prudenţiale.rnrnDe asemenea, el a declarat că acest aspect a fost menţionat în ”Raportul asupra stabilităţii financiare” pentru anul 2012.rnrnAstfel, în raport se menţionează că, în vederea luării unei decizii cu privire la menţinerea filtrelor prudenţiale şi după 1 ianuarie 2013, a fost efectuată o analiză pentru determinarea impactului aplicării acestora. Analiza a fost efectuată pe baza datelor disponibile pentru 31 decembrie 2011, respectiv 31 martie 2012 şi s-a focalizat pe impactul produs de introducerea filtrelor asupra indicatorului de solvabilitate al instituţiilor de credit.rnrn”Au fost determinate valorile aferente indicatorilor de solvabilitate în absenţa filtrelor prudenţiale (deci numai cu luarea în considerare a ajustărilor de valoare determinate conform IFRS) în scopul comparării acestora cu cele determinate, conform reglementărilor prudenţiale în vigoare. Astfel, au fost stabilite diferenţele existente între cele două tratamente. Indicatorul de solvabilitate agregat aferent lunilor decembrie 2011 şi martie 2012, determinat cu luarea în considerare a ajustărilor pentru depreciere calculate conform IFRS, înregistrează un nivel net superior celui calculat în condiţiile aplicării filtrelor prudenţiale (cu 3,9 puncte procentuale în decembrie 2011, respectiv 4,1 puncte procentuale în martie 2012, ecartul menţinându-se relativ constant). Astfel, nivelul determinat pentru luna decembrie 2011 conform IFRS este de 18,75% (faţă de 14,85% prin aplicarea filtrelor prudenţiale), iar pentru luna martie 2012 este de 18,74% (faţă de 14,63%)”, se arată în raport.rnrnBNR mai precizează că filtrele prudenţiale au contribuit la menţinerea unui nivel al fondurilor proprii utilizate pentru determinarea indicatorilor de prudenţă bancară comparabil cu cel înregistrat de instituţiile de credit anterior introducerii noilor standarde contabile.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii