Ritmul anual de creștere a volumului producției industriale a încetinit în luna noiembrie 2018, până la 2,6 la sută (-0,9 puncte procentuale), decelerarea fiind localizată la nivelul industriei prelucrătoare și al celei energetice, se arata in buletinul lunar din noiembrie 2018 al BNR, in care se adauga:
În ceea ce privește sectorul manufacturier, dincolo de influențe conjuncturale (revizii în industria de prelucrare a hidrocarburilor și cea chimică), atenuarea până la 3,1 la sută reflectă tendința înregistrată la nivel european (1), regăsită mai ales la nivelul ramurilor integrate în rețelele internaționale de producție, precum cea auto și cea a echipamentelor electrice (ale căror
dinamici anuale rămân însă consistente).
În schimb, au existat și sectoare care au înregistrat o dinamizare a activității, notabile fiind industria metalurgică, ca urmare, însă, a manifestării unui efect de bază, industria construcțiilor metalice, în contextul unor investiții recente, dar și industria altor mijloace de transport, beneficiara unei cereri interne semnificative.
Așteptările privind evoluţia pe termen scurt a activităţii au continuat să se deterioreze, indicatorul de încredere calculat de DG ECFIN coborând până la 0,4 puncte (de la 0,6 puncte în luna anterioară și o medie de aproape 1 punct în ultimele 6 luni).
(1) Decelerări de ritm anual în industria manufacturieră pentru cele mai multe dintre statele membre ale UE28 în luna noiembrie 2018.
Inflația anuală a scăzut în martie 2025 la 4,86%, după ce trescuse pragul de 5% în luna anterioară, potrivit datelor publicate de INS. Prețurile au avansat per total cu doar... detalii
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a consemnat în februarie 2025 o scădere de -2,1% față de luna anterioară pe seria brută, redusă la mai... detalii
Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în 2024 de 2.864 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma... detalii
Deficitul bugetului general consolidat pe luna februarie 2025 a fost de 30,24 miliarde de lei (-1,58% din PIB-ul estimat la 1.912,6 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul. Finanțelor.... detalii