BNR le cere bancherilor situatiile contabile in IFRS si pe 2010

Autor:

Bancherul.ro
2011-05-23 09:44

BNR le cere bancherilor să transmită cât mai urgent situaţiile financiare pentru anul 2010 întocmite în conformitate cu standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS ), scrie ZF.rornrnÎn mod tradiţional, băncile fac raportări la BNR după standardele locale de contabilitate (RAS), în timp ce faţă de acţionarii străini se foloseşte formatul IFRS.rnrnDin 2012 şi raportările pe plan local se vor face însă după standardele internaţionale, iar BNR şi Ministerul Finanţelor fac acum analize pentru a evalua impactul trecerii la noile standarde, în pregătirea tranziţiei.rnrn”În prezent, Ministerul Finanţelor şi BNR analizează situaţiile financiare ale băncilor la 31.12.2009 întocmite în conformitate cu IFRS, pentru a încerca să evalueze impactul pentru bănci al aplicării IFRS începând cu 2012. Întrucât datele obţinute şi concluziile la care s-a ajuns numai pe baza acestor situaţii nu sunt concludente, conducerea MFP şi conducerea BNR au decis ca analiza să se extindă asupra situaţiilor financiare la 31.12.2010″, potrivit unei scrisori transmise bancherilor.rnrnCiteste articolul integral

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii