BNR: Doar 15.000 de credite in franci elvetieni din totalul de 65.000 au fost convertite in lei sau restructurate

Autor:

Bancherul.ro
2015-06-14 22:09

Portofoliile băncilor comerciale din România aveau, la 1 ianuarie 2015, un număr de 65.000 de persoane cu credite în franci elvețieni, dintre care peste 36.500 au solicitat, până la începutul lunii iunie, conversia sau restructurarea împrumuturilor, a declarat, duminică, pentru Agerpres, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României /BNR/.

‘În portofoliile băncilor comerciale din România figurau, la 1 ianuarie, 65.000 de persoane cu credite în franci elvețieni. Dintre acestea, 36.546 au cerut, până la începutul lunii iunie, conversia sau restructurarea acestor împrumuturi’, a spus Suciu.

Acesta a precizat, totodată, că din totalul cererilor de conversie sau restructurare a creditelor în franci elvețieni, 15.594 au fost soluționate, iar 20.000 sunt în lucru. În acest context, un număr de 30.000 de clienți nu au înaintat băncilor nicio cerere de conversie sau restructurare a creditelor pe care le au în această monedă.

Conform datelor BNR, la 1 noiembrie 2014, în portofoliile din România ale băncilor comerciale figurau 75.000 de persoane cu credite în franci elvețieni.

Estimările din piață arată că băncile au externalizat, de-alungul timpului, aproximativ 20.000 de credite în franci elvețieni.

Grupul Clienților cu Credite în franci elvețieni /G.C.C.C./ organizează, duminică, între orele 15,30-18,30, în Piața Victoriei, un miting prin care protestează față de atitudinea clasei politice și a Băncii Naționale a României /BNR/ în problema creditelor acordate în această monedă. Organizatorii mizează pe participarea a 5.000 de participanți.

‘Din informațiile pe care le am până în acest moment, ar trebui să avem în Piața Victoriei 5.000 de manifestanți, care vin din toată țara. În privința urmărilor acestui protest, noi sperăm să trezim clasa politică, care cinci luni de zile, de când a explodat cursul leu-franc nu au făcut nimic. Au adoptat decât o Lege a insolvenței care nu are aplicabilitate, iar Legea conversiei așa cum am propus-o noi au uitat-o printr-un sertar. Sperăm, cu presiunea noastră asupra lor, să adopte această lege. Avem în plan solicitarea unei audiențe, precum și depunerea, probabil în cursul zilei de mâine /luni, 15 iunie 2015, n.r./ a unui memoriu la Guvern prin care cere o întrevedere’, a declarat, pentru AGERPRES, Cătălin Voivozeanu, membru al GCCC și unul dintre organizatorii evenimentului din Piața Victoriei.

Comentarii

De la: cosmingSubiect:

hi hi

Comentariu:

Bai George.. dar multe stii ti sa faci...Da' parca te-am vazut la cheful de absolvire de clasa a 8-a... erai ala blond cu gura mare .. la WC cand scoteai tot din tine nu?! Lasa ma Georgica ma baiatule ca cresti tu mare si puternic .. peste vreo 20-50 de anisori si poate atunci cu pensia de la pilonul 2 si 3 de la BCR iti permiti si tu sa iesi la o pizza ...

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii