În perioada ianuarie – august 2012 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3123 milioane euro, în scădere cu 23,0 la sută faţă de perioada ianuarie – august 2011, pe fondul majorării excedentului transferurilor curente (462 milioane euro) şi al balanţei serviciilor (418 milioane euro), precum şi al reducerii deficitului balanţei veniturilor (274 milioane euro), anunta BNR intr-un comunicat.rnrnDeficitul contului curent în perioada ianuarie – august 2012 a fost finanţat în proporţie de 30,1 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 941 milioane euro (faţă de 607 milioane euro în perioada ianuarie – august 2011), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 140 milioane euro, iar creditele intra-grup 801 milioane euro.rnrnDatoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 77220 milioane euro la 31 august 2012 (78,8 la sută din total datorie externă), în creştere cu 1,7 la sută faţă de 31 decembrie 2011.rnrnDatoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2012 nivelul de 20772 milioane euro (21,2 la sută din total datorie externă), în scădere cu 8,9 la sută faţă de 31 decembrie 2011.
Nu există comentarii pentru această știre.
În ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, - apeluri telefonice, mesaje și site-uri care disimulează o comunicare oficială a unei instituții bancare sau a... detalii
Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 7 aprilie 2025, a hotărât următoarele: menținerea ratei... detalii
Techventures Bank S.A. a fost sanctionata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) cu avertisment scris pentru nerespectarea cerintelor prudetinale impuse de banca centrala. Este vorba de Ordinul Prim – viceguvernatorului... detalii
Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 14 februarie 2025 Data publicării: 26.02.2025 Membri ai Consiliului de administrație al Băncii Naționale a... detalii