BNR a obtinut un profit de 1,120 miliarde lei in 2014, dupa o pierdere de 756 milioane lei in 2013

Autor:

Bancherul.ro
2015-06-25 15:17

BNR a obtinut in 2014 un profit de 1,120 miliarde lei, dupa o pierdere de 756 milioane lei in 2013, datorat in principal activitatii de administrare a activelor si pasivelor in valuta (rezervele internationale), care a generat un castig de 1,844 miliarde lei, fata de numai 330 milioane lei in 2013, se arata in raportul annual al bancii centrale.

Cea mai mare parte din profit a fost alocata pentru acoperirea pierderii din 2013, iar la bugetul de stat au fost virati 292 milioane lei, reprezentand cota de 80% din veniturile nete ale bancii.

Activele externe ale BNR au avut o valoare de 164,9 miliarde lei la finalul lui 2014, in crestere de la 163,5 miliarde lei in anul precedent, cea mai mare parte fiind valori mobiliare in valuta (116,6 miliarde lei), aur monetar (14,7 miliarde lei) si depozite la termen (10,4 miliarde lei).

Pasivele externe au avut o valoare de 17,1 miliarde lei, in scadere de la 31,1 miliarde lei in 2013, fiind compuse in principal din imprumuturile de la FMI, de 11,8 miliarde lei, in scadere de la 26,1 miliarde lei in 2013.

“Fructificarea activelor externe a generat în anul 2014 un randament contabil anual de 1,33 la sută. Pentru majoritatea pasivelor (sursele activelor externe) s-au înregistrat rate medii anuale ale dobânzii (plătite de BNR) inferioare randamentului anual al activelor (încasat de BNR), ceea ce a generat în anul 2014 profit operaţional.

Prin urmare, rezultatul financiar al Băncii Naţionale a României (profit) a fost influenţat în mod direct şi substanţial de diferenţa favorabilă dintre veniturile nete obţinute din administrarea activelor şi pasivelor în valută şi costurile nete aferente folosirii instrumentelor de politică monetară pe piaţa internă; în anul 2014, veniturile nete din administrarea activelor şi pasivelor în valută au fost de 1 844 858 mii lei, în timp ce cheltuielile nete cu dobânzile plătite în cadrul operaţiunilor de politică monetară au însumat 135 244 mii lei. Cheltuielile cu dobânzile plătite în cadrul operaţiunilor de politică monetară reprezintă, implicit, costul îndeplinirii obiectivului fundamental stabilit de lege privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”, se arata in raportul BNR.

“Prin acţiunile sale, Banca Naţională a României vizează implementarea unei politici monetare adecvate realizării obiectivului său fundamental – asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor – şi asigură îndeplinirea celorlalte atribuţii prevăzute prin Legea nr. 312/2004 privind Statutul BNR, fără a urmări performanţe de ordin comercial, cum ar fi maximizarea profitului.

Totuşi, în activitatea băncii centrale există o preocupare permanentă pentru administrarea eficientă a resurselor aflate la dispoziţia sa, inclusiv prin limitarea cheltuielilor proprii de funcţionare. Astfel, în anul 2014 cheltuielile operaţionale totale ale Băncii Naţionale a României (cheltuielile totale exclusiv cheltuielile cu diferenţele nefavorabile din reevaluare) au scăzut într-un ritm similar celui din 2013 (-22,8 la sută în termeni reali), iar cele de funcţionare s-au situat cu circa 8 la sută sub nivelul bugetat”, se mai arata in raportul anual al BNR.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii

Creditele si depozitele la TBI Bank, indisponibile pana in 1 aprilie

TBI Bank anunta ca "intre 27 martie si 31 martie, efectuam o actualizare importanta a sistemelor noastre. Din 1 aprilie, toate serviciile vor fi din nou disponibile": Serviciile indisponibile in... detalii