Banca Naţională a României (BNR) nu va mai reduce dobânda de politică monetară, nivelul de 3,5% stabilit marţi urmând să fie menţinut pentru o perioadă destul de lungă, a declarat viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu într-un interviu acordat Wall Street Journal (WSJ) la New York.
Am încheiat ciclul de relaxare. Având în vedere situaţia actuală, locală şi internaţională, ne aşteptăm să rămânem la acest nivel pentru o perioadă destul de lungă”, a spus Olteanu.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a redus marţi dobânda de politică monetară de la 3,75% la 3,5% pe an, un nou minim istoric. Este cea de-a şasea scădere a dobânzii de la începutul anului trecut.
Pieţele emergente din întreaga lume sunt afectate de retrageri masive de capital, după ce Rezerva Federală a Statelor Unite a redus programul de injecţii de lichiditate prin preluarea de obligaţiuni. Mai multe state emergente, printre care şi Turcia, au fost nevoite să majoreze dobânzile în ultimele săptămâni pentru a stopa deprecierile monedelor naţionale şi pentru a opri ieşirile de capital.
Olteanu a afirmat, în interviul acordat WSJ, că turbulenţele de pe pieţele emergente i-ar putea determina pe investitori să retragă capital şi din România.
El a explicat totodată că nivelul scăzut al inflaţiei din România oferă băncii centrale spaţiu de manevră pentru relaxarea politicii monetare.
Rata inflaţiei a fost anul trecut de 1,55%, atingând un minim istoric.
România a înregistrat în decembrie o inflaţie anuală de 1,3%, iar Olteanu a afirmat, potrivit WSJ, că rata de creştere a preţurilor de consum se va menţine între 1,5% şi 3,5% timp de cel puţin doi ani.
BNR a urcat prognoza de inflaţie pentru acest an la 3,5%, cu 0,5 puncte peste estimarea din noiembrie 2013, iar pentru finele anului viitor a anunţat o prognoză de inflaţie de 3,2%.
Leul s-a depreciat cu 1% în acest an faţă de dolar, în timp ce alte monede emergente au înregistrat declinuri mai abrupte, notează WSJ. Forintul unguresc a scăzut cu 4,5% de la începutul anului în raport cu moneda americană.
Olteanu a spus că România ar putea fi afectată de efecte de revărsare a situaţiei externe, în contextul vânzărilor de active emergente de către investitori care caută pieţe cu un grad ridicat de siguranţă, precum titlurile de Trezorerie SUA sau yenul japonez.
“Suntem îngrijoraţi că emoţiile ar putea cauza unele retrageri de pe piaţa titlurilor de stat şi de pe bursă. Dar credem că stabilitatea îi va aduce înapoi (pe investitori – n.r.), chiar dacă vor pleca”, a explicat viceguvernatorul BNR.
Totodată, Olteanu a precizat că BNR intenţionează să continue relaxarea rezervelor minime obligatorii pentru bănci, chiar dacă a încheiat ciclul de reducere a dobânzii.
“Vrem să le aducem mai jos (…) pentru a încuraja creditarea, în vederea stimulării economiei”, a arătat oficialul.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii