BNP Paribas Personal Finance, amendata de ANSPDCP pentru transmiterea unor SMS-uri comerciale fara acordul persoanei

Autor:

Bancherul.ro
2021-03-22 08:21

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a finalizat în luna februarie 2021 o investigație la operatorul BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București și a constatat săvârșirea faptei de ”nerespectarea prevederilor art. 12 referitoare la comunicările nesolicitate”, prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. q) din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, modificată și completată, se arata intr-un comunicat de presa, in care se adauga:

Ca atare, operatorul BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10 000 lei.

Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri transmise de persoana vizată cu privire la faptul că pe numărul său de telefon a primit un mesaj comercial de tip SMS din partea BNP Paribas Personal Finance S.A. Paris Sucursala București.

În urma investigației s-a constatat că operatorul nu a făcut dovada existenței consimțământului prealabil al persoanei respective, conform art. 12 din Legea nr. 506/2004, modificată și completată, deși petenta își exercitase anterior, în repetate rânduri, dreptul de opoziție față de prelucrarea datelor sale în scop de marketing.

Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 506/2004, modificată și completată, prevăd următoarele:

”(1) Este interzisă efectuarea de comunicări comerciale prin utilizarea unor sisteme automate de apelare și comunicare care nu necesită intervenția unui operator uman, prin fax ori prin poștă electronică sau prin orice altă metodă care folosește serviciile de comunicații electronice destinate publicului, cu excepția cazului în care abonatul sau utilizatorul vizat și-a exprimat în prealabil consimțământul expres pentru a primi asemenea comunicări

(2) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), dacă o persoană fizică sau juridică obține în mod direct adresa de poștă electronică a unui client, cu ocazia vânzării către acesta a unui produs sau serviciu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, persoana fizică sau juridică în cauză poate utiliza adresa respectivă, în scopul efectuării de comunicări comerciale referitoare la produse sau servicii similare pe care acea persoană le comercializează, cu condiția de a oferi în mod clar și expres clienților posibilitatea de a se opune printr-un mijloc simplu și gratuit unei asemenea utilizări, atât la obținerea adresei de poștă electronică, cât și cu ocazia fiecărui mesaj, în cazul în care clientul nu s-a opus inițial.

(3) În toate cazurile este interzisă efectuarea prin poșta electronică de comunicări comerciale în care identitatea reală a persoanei în numele și pe seama căreia sunt făcute este ascunsă, cu încălcarea art. 5 din Legea nr. 365/2002, republicată, sau în care nu se specifică o adresă valabilă la care destinatarul să poată transmite solicitarea sa referitoare la încetarea efectuării unor asemenea comunicări ori în care sunt încurajați destinatarii să viziteze pagini de internet care contravin art. 5 din Legea nr. 365/2002, republicată.

(4) Prevederile alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător și abonaților persoane juridice.”

De asemenea, art. V alin. (2) din Legea nr. 129/2018 prevede că ”Toate trimiterile la Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, din actele normative se interpretează ca trimiteri la Regulamentul general privind protecţia datelor şi la legislaţia de punere în aplicare a acestuia.”

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Ce oferte pot primi clientii BCR cu card de salariu si mai multe produse?

BCR a lansat „Programul de beneficii George”, prin care clientii bancii cu card de salariu si mai multe produse primesc diverse oferte, precum reduceri de dobanda la credite, dobanzi mai... detalii

Vrem ramburarea anticipata a creditelor din aplicatiile bancare

Este una dintre cele mai mari doleante ale clientilor bancilor, care utilizeaza tot mai mult serviciile bancare pe telefon, fara sa mai mearga la unitatile bancare. Problema este ca doar... detalii

Cardurile OTP Bank nu vor mai putea fi folosite din 1 martie

Banca Transilvania și OTP Bank România anunță informații de interes privind accesarea serviciilorși produselor OTP Bank România în perioada 28 februarie – 2 martie 2025, conform unui comunicat de presa,... detalii

Bancile au solutionat amiabil 1.000 de reclamatii ale clientilor prin CSALB, in 2024

În 2024 băncile au acceptat să intre în 1.077 de negocieri cu consumatorii, în urma solicitărilor trimise de aceștia către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB), conform... detalii