Pentru al treilea an consecutiv, Mastercard transmite direct din prima linie vibraţiile Electric Castle, oferind utilizatorilor beneficii exclusive și facilitând momente de neuitat. Anul acesta, 16 februarie este o zi cu prioritate de îmbarcare către festival pentru toți deţinătorii Mastercard sau Maestro, aceștia având la dispoziţie bilete la preţul special de 369 lei, se arata intr-un comunicat de presa.
Biletele asigură accesul la eveniment pe toată durata celor 4 zile de festival şi se pot cumpăra exclusiv online, de pe site-ul Electric Castle, doar cu carduri emise sub mărcile Mastercard și Maestro, indiferent de instituția financiară emitentă.
“Parteneriatul cu Electric Castle, ajuns la a treia ediție deja, reprezintă pentru noi o ocazie specială de a fi alături de fanii festivalului și a sărbători într-o atmosfera electrică. An de an, împreună cu partenerii noștri, dezvoltăm și susținem soluții eficiente și foarte accesibile pentru participanții la eveniment, astfel încât să construim experiențe memorabile. În 2017, dăm startul pregătirilor de festival chiar din luna februarie, în puternic contrast cu frigul de afară, dar în asentimentul celor doresc să se asigure că au locul rezervat la cel mai tare festival alternativ al anului – o zi cu preț special al abonamentului la festival”, a declarat Diana Tănase, Marketing Manager în cadrul Mastercard.
Electric Castle a rezervat ziua de 16 februarie doar pentru posesorii de Mastercard sau Maestro. Aceştia pot profita de oferta special dedicată lor şi pot cumpăra bilete exclusiv online la preţul de 369 lei. Începând cu a doua zi, 17 februarie, biletele vor fi disponibile pe site-ul Electric Castle şi în reţeaua Eventim.ro la preţul de 399 lei.
Electric Castle și Mastercard se află deja la cea de-a treia ediţie în care oferă fanilor modalități de plată simplă şi eficientă, atât pentru bilete, cât și în cadrul evenimentului, încurajând în acest mod plăţile electronice.
“Electric Castle a susţinut întotdeauna oamenii cool, pentru care aventura a devenit parte din rutina zilnică. Ne bucurăm foarte mult că Mastercard este unul dintre partenerii noștri de distracție, împărtăşind cu noi 100% din energia şi emoţia festivalului”, a declarat Andi Vanca, Head of Communcations Electric Castle.
Mai multe informații despre oferta exclusivă şi noutăţi din cadrul festivalului sunt disponibile pe pagina https://www.mastercard.ro și pe https://electriccastle.ro/.
Aplicatiile BRD (YOU si MyBRD) nu functioneaza, din motive tehnice, a anuntat banca franceza."In acest moment aplicatia YOU BRD este indisponibila, insa echipele tehnice lucreaza cu prioritate la remedierea situatiei.Ne... detalii
Antreprenorii care lucrează cu Banca Transilvania pot semna online, prin BT eSign, contractele de credit și actele adiționale pentru împrumuturile fără garanții imobiliare.Este cea mai nouă soluție BT pentru banking... detalii
- ADA este asistentul virtual BCR, disponibil 24/7, care oferă informații corecte, actualizate în timp real- ADA este un sistem inteligent evolutiv care a fost pregătit să răspundă la peste... detalii
Aplicatia Mobile Banking CEC Bank are probleme de functionare, in acest moment."Ne cerem scuze pentru disconfort. Momentan, serviciul CEC Bank Mobile Banking funcționează cu sincope. Lucrăm la remedierea problemelor. Puteți... detalii