România va rezista crizei declanşate de eventuala ieşire a Greciei din zona euro, deşi băncile elene au o prezenţă semnificativă în ţară, însă trebuie construit un “inel de apărare” în jurul României, Bulgariei şi Serbiei pentru a le ajuta să facă faţă, potrivit oficialilor BERD, citaţi de CNBC.rnrnDeclaraţiile economistului şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Erik Berglof (foto), şi ale altor oficiali ai instituţiei, vin în contextul temerilor că băncile greceşti cu operaţiuni în regiune nu vor mai fi capabile să-şi susţină subsidiarele, iar unii analişti au ridicat problema retragerilor de fonduri din băncile elene.rnrnÎn acest context, Berglof a afirmat, vineri, la Londra, că ar trebui construit un “inel de apărare” în jurul României, Bulgariei şi Serbiei.rnrnAlţi oficiali BERD au afirmat, pentru CNBC.com, la reuniunea anuală a instituţiei, organizată la Londra, că România, cu cea mai mare economie dintre cele trei ţări vizate, va putea rezista eventualei crize în pofida prezenţei semnificative a băncilor greceşti în ţară.rnrnBăncile greceşti controlează circa 13% din activele sistemului bancar românesc, cele mai mari dintre instituţiile de credit elene prezente în România fiind EFG Eurobank Ergasias, prin Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi National Bank of Greece, prin Banca Românească. Emporiki Bank, controlată de grupul francez Credit Agricole, şi ATEBank au de asemenea operaţiuni în România.rnrn”Există deja măsuri pentru a gestiona efectele potenţialelor măsuri de deleveraging (dezintermediere – n.r.) ale băncilor elene. Nu vorbim prea mult despre asta, însă în aceste vremuri de criză trebuie să înţelegem importanţa stabilităţii financiare. Credem că există încă multă voinţă în Europa, şi speranţă, că se va găsi o soluţie pentru Grecia”, a afirmat Berglof, economistul şef al BERD.rnrnÎntrebat de CNBC.com ce măsuri ar trebui să ia România pentru a se proteja de posibilele efecte generate de criza din Grecia, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a făcut referire la rata de solvabilitate şi la măsuri prudenţiale.rnrnRata medie de solvabilitate a sistemului bancar din România este de peste 14%, iar, potrivi BNR, subsidiarele locale ale băncilor greceşti sunt bine capitalizate.rnrnViceguvernatorul BNR Cristian Popa a declarat, pentru CNBC.com, că nu se remarcă ieşiri semnificative de capital străin sau de retrageri de depozite din bănci.rnrn”Nu am văzut semnale care să indice retrageri de depozite. Principala noastră grijă este să prevenim, pe viitor, o posibilă dezintermediere dezordonată a subsidiarelor din România ale băncilor străine, deşi expunerea băncilor-mamă pe subsdiiarele din România a rămas până acum, în linii mari, stabilă. Este important ca dezintermedierea să nu devină dezordonată, excesivă sau prea rapidă. Nici instituţiile financiare internaţionale, nici ţările gazdă (statele din Europa de Est unde activează subsidiare ale băncilor vest-europene – n.r.) nu vor să vadă o situaţie în care dezintermedierea ar degenera într-o criză a creditelor” , a arătat Popa.rnrnViceguvernatorul BNR a adăugat că liniile de finanţare de la băncile străine către subsidiarele din România nu au scăzut până acum.rnrn”Suntem îngrijoraţi de ce s-ar putea întâmpla de acum înainte”, a adăugatn Popa.rnrnEl a precizat că autorităţile române lucrează, împreună cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), la o continuă îmbunătăţire a metodologiilor de teste de stres pentru băncile din România.rnrnPotrivit oficialului BNR, România este acum una dintre cele mai avansate state din UE în privinţa testelor de stres din sistemul bancar.rnrnPopa consideră că Grecia va putea depăşi criza şi va rămâne în zona euro.rnrn”Cred că este mai probabil ca Grecia să rămână în zona euro, dar este important să-şi respecte toate angajamentele”, a afirmat el.rnrnSteven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România, a declarat pentru CNBC.com că nu este îngrijorat de impactul direct al crizei din Grecia, deoarece băncile româneşti cu acţionariat elen sunt bine capitalizate.rnrn”Nu văd decât o reacţie generală la nivel regional, cu presiuni pe monede”, a spus şeful subsidiarei româneşti a grupului austriac Raiffeisen.rnrnReferitor la deprecierea recentă a leului în raport cu euro, Steven van Groningen a arătat că monitorizează atent situaţia şi impactul trendului asupra consumatorilor care au credite în euro.rnrn”Trebuie să vedem dacă va continua şi monitorizăm impactul asupra consumatorilor cu credite în euro. Nu excludem (noi deprecieri ale leului – n.r.), dar nu mă aştept la nimic şocant”, a arătat şeful Raiffeisen.rnrnEl a adăugat că încrederea consumatorilor din România este la cote scăzute, afectată atât de criza din zona euro şi Grecia, dar şi de mişcările recente de pe scena politică şi de apropierea alegerilor.rnrnVan Groningen se arată însă convins că situaţia poate fi depăşită, în pofida pesimismului din pieţe.rnrnŞeful diviziei UniCredit pentru Europa Centrală şi de Est, Gianni Franco Papa, a declarat vineri pentru MEDIAFAX că Iieşirea Greciei din zona euro nu ar avea un impact major asupra României şi nu ar schimba strategia grupului italian pentru piaţa românească.rnrn”Ştiu ce a facut BNR în ultimii ani. Chiar dacă ceva se întamplă cu Grecia şi ţara iese din zona euro – ceea ce s-ar putea întâmpla mâine, dar nu cred – nu mă aştept ca acest lucru să aibă un impact major asupra României, deoarece bancile elene (prezente în România – n.r.) sau instituţiile de credit deţinute de bănci elene sunt bănci locale care într-un fel sunt protejate de autoritatea de reglementare”, a afirmat oficialul UniCredit.rnrnEl a insistat însă că ieşirea Greciei din zona euro nu reprezintă unul din scenariile de bază luate în calcul de grup.rn
Cardurile OTP Bank nu functioneaza la aceasta ora, a anuntat banca intr-un mesaj pe Facebook: "Dragi clienți, momentan funcționarea cardurilor OTP Bank este afectată de o avarie tehnică. Echipele noastre... detalii
Banca Transilvania isi anunta clientii ca in curand vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay pentru persoane fizice si BT Go pentru persoane juridice. In consecinta, dupa primirea notificarii... detalii
AcÈ›ionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:Integrarea... detalii
PoÈ™ta Română, liderul naÈ›ional în servicii poÈ™tale, împreună cu CEC Bank È™i Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, îÈ™i unesc forÈ›ele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării... detalii