Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a cumpărat 4,99% din acțiunile Bursei de Valori București (BVB), în condițiile în care aceasta este centrul pieței de capital din România și cea mai mare bursă din Europa de Sud-Est, informează, miercuri, un comunicat al instituției financiare, citat de Agerpres.
Potrivit comunicatului BERD, prin această deținere de acțiuni, BERD susține programul complex al Guvernului României pentru dezvoltarea pieței de capital, care are ca scop îmbunătățirea funcționării pieței, creșterea lichidității acesteia și a disponibilității ofertelor de obligațiuni și acțiuni pe piața locală de capital.
“România și-a stabilit un obiectiv pentru Bursă, acela de a fi clasificată ca piață emergentă — implicit acțiunile românești ar fi incluse în indicele MSCI Emerging Markets, față de includerea actuală în indicele MSCI Frontier Markets. BERD va susține reforma cadrului juridic și de reglementare pentru a contribui la atingerea acestui obiectiv”, afirmă BERD.
Potrivit prim vicepreședintelui băncii, Phil Bennett, BERD va contribui la dezvoltarea, în continuare, a guvernanței corporative la BVB și la companiile listate pe Bursă.
“Bursa de Valori București își propune să acționeze ca un catalizator în finanțarea economiei țării. În calitate de acționar, BERD va contribui la dezvoltarea, în continuare, a guvernanței corporative la Bursa de Valori București și la companiile listate pe Bursă. Vom munci pentru a defini Bursa de Valori București ca o bursă de referință pentru emitenții și brokerii români, precum și pentru investitorii cu apetit pentru acțiunile românești și alte instrumente financiare’, a spus Bennett, într-o vizită la București.
La rândul său, directorul general al Bursei de Valori București, Ludwik Sobolewski, a explicat că obiectivul autorităților române din domeniu este acela ca BVB să devină centrul financiar pentru Europa de Sud-Est, precum și un nou centru de afaceri și inovare.
“Planul nostru este de a construi o piață de capital modernă, performantă, cu Bursa de Valori București în centrul acesteia. Ne dorim ca aceasta să devină centrul financiar pentru Europa de Sud-Est, un nou centru de afaceri și inovare și, astfel, să îmbogățim climatul investițional din regiune. Sunt mândru ca BVB are un nou acționar din lumea financiară, care demonstrează valori esențiale pentru creștere economică și dezvoltare durabilă”, a spus Ludwik Sobolewski.
“Modernizarea și dezvoltarea pieței de capital românești, care a început cu circa un an în urmă, a adus deja rezultate pozitive fără precedent. Pași importanți trebuie făcuți de acum înainte pentru a permite punerea în aplicare a noii arhitecturi a pieței. Suntem încântați să vedem că BERD apreciază această nouă abordare, viziune și leadership și vom continua să muncim din greu pentru a ne atinge obiectivele comune’, a adăugat președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, Lucian Anghel.
Investiția BERD în infrastructura pieței de capital din România este parte a strategiei pe termen lung a băncii de a dezvolta piața de capital locală prin investiții, consultanță tehnică și suport pentru reformă.
În România, banca a subscris recent la ofertele publice inițiale ale distribuitorului de energie electrică Electrica și producătorului de gaze naturale Romgaz și a participat, de asemenea, la toate emisiunile de obligațiuni din ultimii doi ani, în cadrul unui program dedicat.
În plus, BERD lucrează cu BVB pentru a îmbunătăți Codul de Guvernanță Corporativă pentru companiile listate.
Bursa de Valori București este listată pe propria piață reglementată din anul 2010. În septembrie 2014, la BVB erau listate 83 de companii, inclusiv cele mai reprezentative pentru România: OMV Petrom, Romgaz, Fondul Proprietatea, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania, Electrica și Transgaz.
Capitalizarea totală a pieței este de circa 30 de miliarde de euro.
BERD, deținută de 64 de țări și de două instituții interguvernamentale, susține dezvoltarea economiei de piață și a democrației.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii