Bechtel concediaza 2.300 de muncitori

Autor:

Bancherul.ro
2008-12-18 19:56

Secretarul general al Federaţiei Generale a Sindicatelor „Familia”, Nicolae Feneşan, a declarat joi, corespondentului NewsIn, că Bechtel a devansat cu o zi consultările privind concedierea a 2.300 de angajaţi şi le consideră drept un subiect închis, transmite corespondentul NewsIn.rnrn„Am fost chemaţi azi (joi, 18 decembrie – n.r.) la Bechtel, pentru că mâine şefii companiei au bilete de avion să meargă acasă. Am mers, însă, din păcate rezultatele au fost aceleaşi. Ne-au arătat, de la distanţă, acte privind datoriile statului şi dumnealor consideră că procedura de consultare a sindicatelor a fost îndeplinită”, a declarat Feneşan, cu referire la faptul că americanii se pregătesc să notifice Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj cu privire la concedierea în masă a salariaţilor.rnrnSindicalistul a spus că sindicatul nu este convins de datoriile pe care Bechtel le invocă, motiv pentru care a fixat pentru marţi o înâlnire la CNADN pentru a verifica exact despre ce sume este vorba.rnrn„Dacă CNADN confirmă că nu are datorii înseamnă că motivele invocate de Bechtel pentru disponibilizarea angajaţilor sunt o mare minciună şi avem o problemă”, a mai spus Nicolae Feneşan. Acesta a afirmat că va aştepta să vadă reacţia ITM Cluj la notificarea de concediere, însă sindicatul este pregătit să atace în instanţă procedura de concediere, deoarece nu respectă legile din România, în condiţiile în care sidicaliştii nu sunt convinşi că motivele invocate de Bechtel sunt reale.rnrnBogdan Sgârcitu, directorul de comunicare al companiei Bechtel, nu a putut fi contactat joi de către NewsIn, pentru a-şi expune un punct de vedere.rnrnBechtel a anunţat săptămâna trecută că va trece la disponibilizarea a 2.300 de angajaţi, deoarece Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADN) îi datorează 27 de milioane de euro.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BCR și-a sporit creditele de consum cu 41%

BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii