BCR distribuie manuale si CD-uri de educatie financiara in gradinite

Autor:

Bancherul.ro
2016-04-04 15:09

Banca Comercială Română (BCR), Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație (APPE), Ministerul Educației și Infomedia România au lansat programul “De la Joc la Educație Financiară”, prin intermediul căruia 23.000 de preșcolari din șapte județe (București, Sibiu, Dolj, Constanța, Cluj, Timiș, Iași) vor primi gratuit suportul de curs (manuale și software), iar 7000 de educatori vor fi formați pentru a susține lecții de educație financiară în grădinițe, anunta banca intr-un comunicat, in care mai precizeaza urmatoarele:

Programul “De la Joc la Educație Financiară”, inițiat de BCR, Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație (APPE) în parteneriat cu Ministerul Educației și Infomedia România se va derula în 2016, începând cu luna aprilie și va consta în desfășurarea unor activități de formare și informare a copiilor, a cadrelor didactice și părinților, cu privire la noțiuni elementare de educație financiară, în vederea sprijinirii dezvoltării personale și, implicit, a dezvoltării comunitare.

“Educația financiară a copiilor trebuie să se realizeze încă de la o vârstă fragedă, atunci când aceștia încep să ceară prima bomboană, prima jucărie. Copiii trebuie să fie familiarizați cu banii, cu valoarea acestora, cum pot fi cheltuiți cu responsabilitate, cum pot fi economisiți, investiți sau donați în scop caritabil”, a declarat Ligia Goloșoiu, autoarea noului manual pentru preșcolari și a manualelor de educație financiară pentru clasele III – IV. Unul din zece elevi de clasele a III-a și a IV-a a studiat materialele lansate de BNR împreună cu Ligia Goloșoiu, 45.000 au participat la orele de educație financiară, iar cursul a fost cea mai populară materie școlară de anul trecut.

Principala sursă de educaţie financiară a tinerilor din România rămâne familia, într-o proporţie de 95%, în timp ce şcoala deţine un procent de 9%, iar băncile, doar 5%, potrivit studiului Erste, realizat de către IMAS International. Programul “De la Joc la Educație Financiară” urmărește să le ofere copiilor șansa de a avea acces la educație financiară cât mai devreme și chiar să crească nivelul de învățare alături de părinți sau familie.

“România are un grad mic de alfabetizare financiară, de 22%, planificarea unui buget este o necunoscută pentru trei români din patru, iar în ce privește gradul de bancarizare, suntem pe locul pe locul 124 din 143 într-un clasament global, potrivit statisticilor recente. În acest context, începerea timpurie a educației financiare este un imperativ, iar programul «De la Joc la Educație Financiară» reprezintă un răspuns la această necesitate. Totodată, am luat în calcul faptul că 95% din educația financiară a românilor provine din familie, așa că manualul conține și exerciții pe care copiii le pot face acasă cu părinții, care pot astfel suplimenta informațiile obținute la grădiniță”, afirmă Dana Demetrian, Vicepreşedinte Retail&Private Banking, BCR.

“Programul «De la Joc la Educație Financiară» își propune să promoveze conceptul de educație financiară pentru copiii preșcolari, cu activități în triada părinți-copii-educatori și, de asemenea, să imprime respectul copiilor față de muncă și față de bani”, a spus Viorica Preda, Inspector General, Ministerul Educației.

Noul program dedicat preșcolarilor ilustrează încă o dată preocuparea constantă și investiția consecventă a BCR în ceea ce privește consolidarea cunoștințelor financiare ale copiilor și tinerilor din România. În 2008, BCR a sprijinit dezvoltarea primului manual de educație financiară pentru elevii de liceu, dezvoltat de organizația non-profit Junior Achievement, în parteneriat cu Ministerul Educației și BCR, care l-a finanțat și a contribuit cu peste 500 consultanți voluntari la clasă de la aplicarea lui în școli. În plus, BCR a lansat în 2009 campania Școala de Bani, care a îmbinat lecțiile de teorie propriu-zisă cuprinse în două ghiduri de lucru “Ghidul de conversție între buzunar și ban”, respectiv “Ghidul de creștere a banilor” cu elemente de divertisment și instrumente utile în gestionarea portofelului familiei. Totodată, în 2013, BCR și Erste Bank, alături de Muzeul Național de Istorie a României și Ministerul Educației Naționale, au derulat proiectul de educație financiară “Fabuloasa lume a banilor”, constând într-o expoziție interactivă și o competiție cu teme financiare dedicate elevilor de clasele I-VIII.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii

Creditele si depozitele la TBI Bank, indisponibile pana in 1 aprilie

TBI Bank anunta ca "intre 27 martie si 31 martie, efectuam o actualizare importanta a sistemelor noastre. Din 1 aprilie, toate serviciile vor fi din nou disponibile": Serviciile indisponibile in... detalii