Basescu: Trebuie sa stabilim un calendar cu BNR pentru liberalizarea preturilor la gaze si curent pana in 2015

Autor:

Bancherul.ro
2011-05-19 17:27

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că trebuie stabilit la nivel politic un calendar al liberalizării preţurilor la gaze şi energie, iar până la sfârşitul anului 2013 preţurile trebuie să fie complet liberalizate pentru economie şi pentru cetăţeni până în 2015.rnrn”În ceea ce priveşte inflaţia, cred că de la nivelul politicului va trebui să stabilim clar un calendar al liberalizării preţurilor administrate şi aici vizez energia electrică şi gazele. Sunt elementele cheie. Dar, pentru a face un parteneriat cu Banca Naţională şi pentru a putea avea pretenţia ca Banca Naţională să-şi atingă obiectivul de inflaţie, aşa cum îl dorim, va trebui să avem un calendar clar. Este limpede însă că, până la sfârşitul anului 2013, pentru economie preţurile la energie şi la gaze trebuie să fie complet liberalizate, iar pentru populaţie, până în 2015. Aici cred că va trebui făcută imediat o dezbatere cu mediul de afaceri”, a precizat şeful statului, cu prilejul unei conferinţe privind relansarea economiei.rnrnPotrivit acestuia, poate fi vorba fie de o liberalizare în trepte, fie se stabileşte o dată la care să se liberalizeze complet şi brusc preţurile la gaze şi energie.rnrn”Cred că trebuie să decidem repede, cu atât mai mult cu cât trebuie să comunicăm acest program şi partenerilor noştri europeni. (…) Abordarea mea nu este că trebuie să guvernăm pentru Europa, în primul rând, trebuie să guvernăm pentru noi. Noi nu suntem încă o ţară competitivă şi trebuie să recunoaştem acest lucru”, a menţionat preşedintele.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii