Ţările membre ale Uniunii Europene (UE) iau în considerare posibilitatea de a crea un sistem comun de garantare a depozitelor bancare ale persoanelor fizice, în contextul accentuării crizei financiare, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, citat de AFP. rnrnIdeea este “unul dintre subiectele pe care le analizăm cu preşedinţia UE şi cu alte instituţii, ca să ajungem la un acord cu privire la un sistem comun, la un mecanism comun sau la o cooperare între diferitele sisteme anunţate sau prevăzute de statele membre”, a declarat Barroso. rnrnGuvernul irlandez a anunţat marţi că instituie o garanţie pe doi ani pentru depozitele de la şase mari bănci irlandeze, pentru o mai bună protecţie a sistemului bancar naţional împotriva crizei financiare internaţionale. rnrnÎn prezent, statele din UE au fonduri naţionale de garantare a depozitelor până la o anumită limită, diferită în funcţie de ţară. Astfel, schema de garantare a depozitelor din România garantează rambursarea depozitelor în bănci ale persoanelor fizice până la un plafon de 20.000 euro/deponent, în timp ce sistemul similar din Franţa, mult mai generos, garantează depozitele până la limita de 70.000 euro.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii
Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii
• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii