Compania de cercetare de piata GfK anunta intr-un comunicat ca potrivit Barometrului de Incredere a Consumatorului, increderea consumatorilor a crescut dupa alegerile din 2012 la cele mai ridicate niveluri de dupa criza.rnrnComunicat de presa:rnrnÎncrederea românilor în 2012, cele mai ridicate valori de la debutul crizeirnrnBucureşti, 17 ianuarie 2013 – Anul 2012 a adus cele mai mari cote de încredere în rândul populaţiei de la declanşarea crizei economice până în prezent, indicele general măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de GfK pentru Comisia Europeană atingând o medie anuală de -37.rnrn”2012 a fost an de campanie electorală – în iunie alegeri locale, iar în decembrie parlamentare. Ca de obicei în aceste perioade, românii sunt sensibili la promisiunile candidaţilor şi de aceea remarcăm în mod constant creşterea nivelului de încredere a populaţiei. În plus, luna decembrie vine cu o îmbunătăţire a percepţiei românilor, “magia” sărbătorilor de Crăciun înfluenţându-le în bine starea de spirit”, afirmă Andi Dumitrescu, director general GfK România.rnrnPeste jumătate dintre români spuneau luna trecută că situaţia financiară a familiei lor este mai dificilă decât în urmă cu 12 luni, în vreme ce unul din zece locuitori credeau că aceasta este mai bună. În privinţa perspectivelor financiare, doar 28% spun că acestea se vor înrăutăţi, în comparaţie cu decembrie 2010 când peste jumătate din populaţie avea aceleaşi aşteptări sumbre. Numărul optimiştilor este mai mare cu 6 procente faţă de decembrie 2010 şi 2011, ajungând la 21%.rnrn68% dintre cei chestionaţi afirmă că starea generală a economiei a suferit un regres anul trecut faţă de 2011. Doar 7% dintre români consideră că situaţia economică generală a cunoscut o îmbunătăţire în ultimul an, în vreme ce speranţele pentru 2013 sunt ceva mai ridicate, 21% dintre ei aşteptând să le meargă mai bine.rnrnÎn ceea ce priveşte aşteptările privind evoluţia inflaţiei, se remarcă o tendinţă stabilă. În decembrie 2012, ca şi în decembrie 2011, acelaşi număr de români estimează o creştere de preţuri în 2013 – 69%. Referitor la inflaţia pe anul trecut, un procent record de români cred că preţurile au fost mai ridicate în comparaţie cu anul anterior – 83%, faţă de 72% în ultima lună a anului 2011.rnrnPerspectivele privind şomajul sunt ceva mai bune. Media peşimiştilor în 2012 se situează la doar 63,5% faţă de 71% în 2011 şi 84,5% în 2010. În decembrie 2012, 9% dintre cei chestionaţi spuneau chiar ca sunt optimişti în privinţa evoluţiei ratei şomajului.rnrnAtunci când se referă la investiţiile în bunuri de folosinţă îndelungată, numărul celor care considerau în decembrie că nu este un moment bun pentru realizarea acestora este în scădere faţă de decembrie 2011, 55% dintre români afirmând că nu intenţionează să cumpere un obiect important pentru locuinţă în următorul an. Şi atitudinea faţă de economisire înregistrează schimbări în bine. 78,5% dintre români consideră că nu este o perioadă favorabilă pentru a pune bani deoparte, în vreme ce mai bine de jumătate spun că veniturile lor abia reuşesc să le acopere cheltuielile curente. Procentul celor care spun că au datorii s-a îmbunătăţit şi el faţă de sfârşitul anului 2010, situându-se la 19% (comparativ cu 26% în decembrie 2010).rnrnInformaţiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1000 de persoane.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii