Bank of America: Interesul investitorilor pentru banci din Europa Centrala si de Est ar putea creste

Autor:

Bancherul.ro
2011-01-24 18:03

Interesul investitorilor pentru băncile din Europa Centrală şi de Est ar putea creşte, în condiţiile în care companiile financiare vestice se luptă să-şi majoreze veniturile în contextul unei creşteri economice slabe, potrivit unui studiu al Bank of America Merrill Lynch (BoA), preluat de Bloomberg.rnrn”Perspectivele dezamăgitoare referitoare la creşterea din Europa de Vest vor duce la un interes mai mare al investitorilor pentru Europa Centrală şi de Est, iar Polonia şi Cehia vor profita cel mai mult. Suntem încrezători că valoarea băncilor est-europene va creşte, în condiţiile în care încrederea se consolidează datorită forţei căpătate de avansul creditării şi veniturilor”, menţionează raportul. rnrnBănci precum PKO Bank Polski şi Komercni Banka au modele bancare simple, nu au probleme legate de capital şi au perspective de creştere pe termen lung atrăgătoare, menţionează BoA. rnrnEconomiile din Europa Centrală şi de Est au înregistrat în 2010 performanţe mai bune decât cele ale statelor europene dezvoltate, după declinuri accentuate în Vest, iar trendul se va menţine şi anul acesta, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI). rnrnÎngrijorările că băncile din regiune s-ar putea prăbuşi sub povara creditelor neperformante au început să scadă după ce FMI a intervenit în sprijinul Ungariei, Ucrainei, României, Letoniei şi Serbieirn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Bancile devin mai prudente - indicatorii sistemului bancar in 2024

Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii

Cu ce oferta vine din Ungaria banca digitala Granit pentru a concura banca romaneasca Salt

Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii

Credex promoveaza o dobanda de 5%, dar care poate fi si de 10 ori mai mare

Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii

De ce saboteaza ANPC functionarea CSALB?

ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului) submineaza functionarea CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Domeniul Bancar), desi nu are nicio atributie legala in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor... detalii