Bancpost a semnat convenţia tripartitǎ cu APIA (Agenţia de Plǎţi şi Intervenţie pentru Agriculturǎ) şi FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural), pentru finanţarea beneficiarilor Schemei de Platǎ Unicǎ pe Suprafaţǎ pentru 2012, anunta banca intr-un comunicat.rnrnPrin intermediul acestei convenţii, întreprinzǎtorii individuali şi companiile cu un numǎr de maxim 250 angajaţi care activeazǎ în sectorul agricol şi au emisǎ de APIA Adeverinţa de înregistrare fermier privind acordarea ajutoarelor de stat, pot beneficia de finanţare pe termen scurt a activitǎţii curente.rnrnFinanţarea se acordǎ in RON şi va fi de pânǎ la 90% din suma cuvenitǎ din SAPS (schemǎ de platǎ unicǎ pe suprafaţǎ), rambursarea integralǎ a facilitǎţii, inclusiv dobânda, se face automat, la sfârşitul perioadei de creditare. Pentru accesarea acestor facilitǎţi beneficiarii vor prezenta o documentaţie simplificatǎ, iar pe parcursul derulǎrii creditului aceştia nu vor avea obligaţii lunare de platǎ.rnrnBancpost pune un accent important pe dezvoltarea portofoliului de clienţi din domeniul agricol. În luna Iunie 2012, Bancpost a lansat AGRICREDIT, o facilitate de pre-finanțare a subvențiilor APIA, dedicată companiilor mici și persoanelor fizice autorizate.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii