Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), a facut publica o propunere privind reducerea perioadei de 4 ani in care sunt inregistrati la Biroul de Credit cei care au intarzieri de peste 30 de zile la rambursarea unui credit, astfel incat sa poata avea acces la un nou imprumut.rnrnPropunerea a fost facuta in nume personal, urmand a fi discutata de bancheri in cadrul ARB si inaintata BNR pentru a se obtine acordul institutiei de reglementare.rnrnRadu Ghetea: “In ultimii 4-5 ani, foarte mulţi clienţi persoane fizice au înregistrat întârzieri la plată. Unii n-au mai plătit deloc, iar la altii băncile au început procedurile de executare silită.rnrnPrintre cei cu restanţe, exista insa o categorie de clienţi care au întârziat dar ulterior au reuşit, încet-încet, sa revina la un ritm normal de plata. Altii, în colaborare cu banca, au găsit o soluţie pentru restructurarea creditului. Dar revenirea la o plată ritmică, normala, s-a făcut după o întârziere mai mare şi dupa ce clientii a ajuns la Biroul de Credit. rnrnPersonal, susţin şi cred că trebuie să găsim o soluţie pentru acei clienţi care dovedesc că a fost un accident scuzabil, datorită situaţiei de criză, faptul că a întârziat câteva rate, a fost restructurat iar acum plăteşte normal. Mai exact, sa să ne gândim să reducem acea perioadă de reţinere în Biroul de Credit a persoanei ca rău platnic şi să-l aducem la o stare în care să poată să se gândească la un nou credit.rnrnE o propunere ce nu am discutat-o încă la ARB, am făcut-o publică acum, dar o vom discuta. Este ceea ce cred că trebuie să facem, în condiţiile în care criza s-a prelungit, oamenii au avut de suferit şi e bine ca cei care au dat dovadă de conştiinciozitate, de spirit de răspundere şi au colaborat cu banca, să poată beneficia de clemenţă din partea Biroullui de Credit.”
Nu există comentarii pentru această știre.
Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii
DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii
Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii
- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii