Băncile vor putea primi de la Fisc date despre clienţi doar dacă se va modifica secretul fiscal

Autor:

Bancherul.ro
2013-03-01 08:40

Băncile vor putea primi date de la Fisc privind situaţiile financiare declarate de potenţialii clienţi numai dacă va fi modificat Codul de Procedură Fiscală în legătură cu definirea secretului fiscal, iar accesul va fi limitat, fără ca băncile să poată urmări în timp evoluţia debitorului, scrie ZF.ro.rnrn”La discuţiile dintre ARB, BNR şi ANAF s-a cerut acceptul instituţiei pentru a facilita accesul băncilor la bazele de date ale Fiscului. Astfel, băncile ar urma să aibă posibilitatea de a interoga situaţia fiscală a celor care aplică pentru credite sau alte instrumente de finanţare, simplificându-se procedurile existente, ca un avantaj pentru toţi jucătorii. Totuşi, acordul de la Fisc va fi unul condiţionat, şi pe un termen definit. Băncile vor putea verifica un client doar când aplică pentru un produs de finanţare, nu şi pe perioada de derulare”, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor.rnrnBăncile au propus încă din urmă cu câţiva ani să poată verifica direct la ANAF datele privind situaţia financiară a clienţilor persoane fizice şi juridice, atât pentru a se asigura că informaţiile livrate de aplicanţi nu sunt false, dar şi pentru degreva clienţii de birocraţia implicată.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii