Bancile si IFN-urile, amendate de ANPC. Printre motive: nerespectarea clauzelor contractuale, neinscrierea tuturor comisioanelor in contractele de credit

Autor:

Bancherul.ro
2013-09-16 16:34

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a sancţionat 441 filiale de bănci şi IFN-uri în perioada 1 ianuarie 2012 – 31 august 2013, aplicând 424 amenzi în valoare de 3,64 milioane lei, potrivit datelor furnizate de instituţie la solicitarea AGERPRES.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, ANPC a primit 6.084 de reclamaţii despre bănci şi IFN-uri, principalele aspecte reclamate fiind următoarele: nerespectarea clauzelor contractuale, neînscrierea în contractul de credit a tuturor comisioanelor, redactarea contractelor într-o formă necorespunzătoare, existenţa clauzelor abuzive, perceperea de comision de risc, neînchiderea conturilor solicitate, informare incompletă şi/sau incorectă, eliberare de card cu întârziere, blocare cont, modificare dată de plată scadentă, neeliberare document de stingere a obligaţiilor de plată, neeliberare grafic de rambursare, lipsa unei copii a contractului, refuz reeşalonare, mărire rată lunară de credit, popriri abuzive pe salariu/pensie, funcţionare defectuoasa ATM-uri, refuz creditare, neacceptare monede la plata facturi la ghişeu, tratament preferenţial la ghiseu pentru clienţii băncii faţă de nonclienţi.

Din totalul reclamaţiilor ce vizau băncile şi instituţiile financiare nebancare înregistrate în perioada 2012-31 august 2013, aproximativ 40% dintre acestea s-au dovedit întemeiate în urma cercetării documentelor şi la operatorul economic controlat, precizează ANPC.

De asemenea, instituţia susţine că reclamaţiile pentru domeniul bancar sunt mai puţine în 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior şi că există o uşoară creştere pentru reclamaţii IFN-uri în 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, fără a oferi însă alte date.

Printre cele mai mari amenzi care au fost acordate se numără una în valoare de 80.000 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse în procesul verbal de constatare a contravenţiei în judeţul Iaşi şi alta tot în valoare de 80.000 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse în procesul verbal de constatare a contravenţiei, acordată unei societăţi din judeţul Satu-Mare.

Printre alte amenzi semnificative acordate de ANPC se numără o sancţiune în valoare de 40.000 lei acordată în Bucureşti pentru nerespectarea prevederilor OUG 50 privind contractele de credit pentru consumatori şi alta în valoare de 30.000 lei pentru practici comerciale înşelătoare, acordată de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Oltenia.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii