Bancile imprumuta de la BNR tot mai multi bani, avand deficit de lichiditati, iar dobanzile isi continua cresterea: ROBOR la 3 luni a urcat cu 1 punct in ultima luna

Autor:

Bancherul.ro
2014-09-25 18:45

BNR a imprumutat astazi 4 banci, printr-o operatiune tip repo, cu 2,088 miliarde lei la termen de o saptamna, la rata de referinta de 3,25%, o suma aproape dubla fata de cea acordata saptamana trecuta, de 1,268 miliarde lei, unui numar de 8 banci. Analistii anticipeaza ca sistemul bancar a reintrat intr-un deficit de lichiditate in aceasta luna, dupa o vara de exces de fonduri intretinute de BNR.

In acelasi timp, dobanzile pietei interbancare isi continua cresterea: ROBOR la termene scurte a ajuns la niveluri de 3,7%, peste rata de referinta a BNR, in timp ce ROBOR la 3 luni, indicele in functie de care se stabilesc dobanzile la creditele firmelor si populatiei, a ajuns astazi la 3,09%, cu aproape un punct peste nivelul din 25 august, de 2,19%.

In urma cu un an, in 25 septembrie 2013, ROBOR la 3 luni era 3,24% iar in septembrie 2012 era 5,64%.

Saptamana trecuta, BNR a injectat lichiditate in sistemul bancar pentru prima data de la finalul lunii aprilie 2014, cand au avut loc doua operatiuni repo de peste 2,5 miliarde lei in total, in conditiile in care dobanzile pe termen scurt se apropiau de 4%, dupa ce la inceputul anului coborasera sub 2%.

Ulterior, pe toata perioada verii, dobanzile s-au mentinut la niveluri scazute, de 1-2%, iar ROBOR la 3 luni s-a apropiat de 2%, pe fondul unui exces de lichiditate pe piata bancara despre care guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, spunea ca reprezinta un instrument de politica monetara mai eficient pentru reducerea dobanzilor practictate de banci la creditele acordate clientilor.

Insa in primele doua saptamani din septembrie, dobanzile overnight din piata bancara au urcat iar cu un punct, de la 2,5% la 3,5%, astfel ca in 16 septembrie BNR a reinceput injectiile de lichiditate.

Lichiditatea suplimentara de saptamana trecuta nu a fost insa suficienta, astfel ca dobanzile nu au revenit foarte mult, mentinandu-se peste 3% si sub nivelul ratei de referinta de 3,25%, pentru ca in ultimele doua zile sa depaseasca acest nivel, ajungand la 3,7%.

[1]

Moment in care BNR a intervenit din nou astazi, semnalizand, probabil, ca nu este dispusa sa lase ratele de dobanda peste nivelul ratei de referinta.

Fluctuatia dobanzilor pe termen scurt este influentata de mai multi factori conjuncturali, precum perioada de constituire a rezervelor minime obligatorie, in data de 25 a fiecarei luni, dar si de platile facute de trezorerie.

Insa dincolo de fluctuatiile dobanzilor pe termen scurt, se observa o tendinta clara de crestere a costului fondurilor la termene mai lungi: ROBOR la 3 luni, in functie de care se acorda creditele pentru populatie si firme, a crescut de la 2,28% in 1 septembrie la 3,09% astazi, in timp ce ROBOR la 6 luni a urcat de la 2,6% la 1 septembrie la 3,04% astazi.

Analistii se asteapta ca BNR sa reduca dobanda de politica monetara cu inca un sfert de punct saptamana viitoare, la 3%, moment in care aceasta va ajunge sub nivelul dobanzilor din piata interbancara.

Ceea ce inseamna ca banca centrala va fi nevoita sa continue sa injecteze lichiditate pe piata bancara, pentru a mentine dobanzile la niveluri de sub 3%, reluandu-si rolul de creditor net al piatei bancare.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

CSALB contrazice ANPC: solutionarea alternativa a litigiilor cu bancile si IFN-urile se poate face doar la CSALB

Solutionarea alternativa (amiabila, nu printr-un proces in instanta) a litigiilor dintre banci sau IFN-uri cu clientii acestora se poate face, conform legii, doar in cadrul CSALB (Centrul de Solutionare Alternativa... detalii

Crestere importanta a solvabilitatii bancilor

Cele 32 de institutii de credit din Romania si-au sporit profitul net cu 11%, echivalentul a 1,1 miliarde lei, la 11,5 miliarde lei, in primele 9 luni din acest an,... detalii

Nu ne mai pacaliti cu credite online cu dobanda 0%!

Ofertele de credite online cu dobanda 0 in prima luna sau prima saptamana ale unor IFN-uri precum Hora Credit sau Ferratum pot fi considerate o practica inselatoare, asadar ilegala, intrucat... detalii

Ce dobanzi au creditele online ale IFN-urilor, dupa plafonare

Dobanzile la creditele online acordate de IFN-uri au scazut doar putin, in general cu 0,2 puncte procentuale pe zi, de la 1,2% la 1% pe zi, adica 365% pe an,... detalii