Un numar de 4.750 de firme au obtinut pana acum credite garantate de stat prin programul IMM Invest, dintre cele peste 60.000 care s-au inscris pentru obtinerea unui astfel de imprumut, a anuntat astazi Guvernul.
Valoarea garantiilor acordate de stat pentru aceste credite se ridica la 3,8 miliarde lei, din plafonul total de 15 miliarde lei.
Bancile s-au angajat sa acorde credite prin programul IMM Invest cu o valoare mai mare decat cea a garantiilor acordate de stat, care acopera 80% sau 90% din valoarea unui imprumut si subventioneaza dobanzile si comisioanele.
Ceea ce inseamna ca bancile sunt dispuse sa acorde credite in valoare de peste 17 miliarde de lei prin acest program.
“Sigur că există deja două bănci care și-au atins plafonul maxim pe care îl aveau alocat în cadrul programului, iar ritmul de procesare a solicitărilor de creditare cu garanţia dată de stat va crește în următoarea perioadă. Ca atare, nu am nici cea mai mică emoție că plafonul de 15 miliarde nu va fi atins. Sigur, aici va trebui, domnule ministru, să realocăm plafoanele. Dacă e o bancă ce nu procesează solicitările de creditare într-un ritm care este convenabil, putem să îi luăm din plafon şi să îl alocăm către băncile care au celeritate în soluționarea cererilor și iau decizia de acordare a creditelor”, a declarat premierul Ludovic Orban.
“Vedem cum evoluează lucrurile şi mai facem o realocare între plafoane. Dar, repet, şi eu cred că s-ar putea, peste o lună, să ne gândim dacă vrem să creştem sau nu plafonul”, a declarat ministrul Finantelor, Florin Citu.
“De altfel, a adaugat premierul, în legea promulgată de președinte e o creștere a plafonului, dar trebuie să așteptăm aprobarea Comisiei Europene. Din cauza asta am și suspendat aplicarea unor prevederi din legea de adoptare a ordonanței, pentru că noi avem nevoie de aprobarea Comisiei Europene, deoarece aceste modificări afectează schema de ajutor de stat care este aprobată de Comisia Europeană.”
Banca Transilvania a anuntat recent ca a acordat peste 1.000 de credite prin Programul IMM Invest, in valoare de 500 milioane lei, din plafonul total de garantii alocate in suma de 3,4 miliarde lei. (vezi aici detalii).
Până la 1 iulie, peste 500.000 de persoane vor putea folosi banii europeni pentru achiziționarea alimentelor sau meselor calde din rețeaua de peste 24.400 de magazine afiliate, conform unui comunicat... detalii
Guvernul a anuntat ca salariul minim brut garantat in plata pentru anul 2021 va creste corelat cu inflatia, cu 70 de lei, de la 2.230 la 2.300 de lei.Salariul minim... detalii
Guvernul a adoptat astazi o Ordonanta de Urgenta (OUG) privind modificarea Programului Prima Casa, care se va numi Noua Casa.Principala modificare se refera la majorarea creditului maxim care se poate... detalii
Guvernul a adoptat in sedinta din 16 iulie 2020 Ordonanta de Urgenta privind aprobarea Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii - IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE, prin... detalii