Cu peste 18 ani de experiență în sistemul bancar, Bogdan Neacșu a ocupat mai multe poziții de management în cadrul mai multor instituții financiare, printre care Garanti Bank, Patria Bank, Volksbank România și BRD.
Intre august 2015 si martie 2017, a facut parte din managementul executiv al Garanti Bank Romania, pe functiile de CRO si director general adjunct.
In perioadele iulie 2006 – septembrie 2007 si octombrie 2009 – iulie 2015, si-a construit cariera bancara in Volksbank Romania, ocupand pozitii de top management si coordonare: Vicepresedinte, CRO, coordonator Sistem de Control Intern, director – Directia de Administrare a Riscurilor, director – Directia Risc Strategic si Basel II, ofiter de risc senior.
Experienta bancara a domnului Neacsu include si colaborarea cu BRD-GSG (2007-2009), pe pozitia de project manager Basel II in cadrul Directiei Control Central al Riscului si BNR (2004-2006), Directia Reglementare si Autorizare – Serviciul Reglementare Prudentiala Bancara.
Anterior domeniului bancar, domnul Neacsu a activat in zona de consultanta fiscala si de afaceri.
Experiența sa anterioară la CEC Bank include poziții de Vicepreședinte cu responsabilități în zona de creștere a afacerilor, risc și audit, conformitate și control și guvernare corporativă.
De la sfârșitul lui 2019, este director general și președinte al Directoratului CEC Bank, iar din mai 2021, Bogdan Neacșu a fost ales Președinte al Asociației Române a Băncilor.
Bogdan Neacșu este absolvent ASE București și a urmat un master în finanțe – bănci în aceeași instituție, alături de multe alte cursuri specifice de pregătire profesională.