Banca Transilvania rascumpara trei milioane de actiuni

Autor:

Bancherul.ro
2012-08-18 16:27

Banca Transilvania (simbol TLV) urmează să răscumpere, în perioada 14 august – 1 octombrie, trei milioane de acţiuni cu valoarea nominală de 1 leu/acţiune, potrivit unui raport curent remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).rnrnPreţul minim al acţiunilor răscumpărate este egal cu preţul de piaţă de la BVB, din momentul efectuării achiziţiei, iar preţul maxim este de doi lei, conform preţurilor zilnice de tranzacţionare la BVB, valabile în perioada de răscumpărare.rnrnAcţionarii băncii au aprobat, în cadrul Adunării Generale Extraordinare din 27 aprilie, răscumpărarea unui număr de maxim 15 milioane de acţiuni TLV. Scopul îl reprezintă implementarea unui sistem de remunerare care să asigure respectarea principiului performanţei pe termen lung şi a unui program de fidelizare a salariaţilor pe o perioadă de cel puţin trei ani, respectiv acordarea unui mandat Consiliului de Administraţie pentru aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri, potrivit deciziilor AGEA din aprilie.rnrnBanca Transilvania are un capital social de 1.903.042.413 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 1 leu/titlu.rnrnBanca Transilvania a înregistrat, în primele şase luni ale acestui an, un profit net de 179,62 milioane lei, mai mare cu 47%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul brut a crescut cu 29%, la 193,22 milioane lei.rn

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii