BT continuă să susţină educaţia la şcolile de business internaționale din România, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:
Bursa BT Roberto Marzanati acoperă taxa de şcolarizare pentru cei doi ani de studiu
Cursurile încep în 30 iulie a.c.
O nouă competiţie pentru burse de studiu la Executive MBA University of Hull, dublu acreditat internaţional, începe azi.
Sunt trei burse în valoare totală de 30.000 de euro, oferite de Banca Transilvania – unul dintre fondatorii şcolii de business și de SIF Moldova – unul dintre partenerii MBA-ului.
Competiția este pentru persoanele care doresc să urmeze un program MBA 100% britanic, organizat în Cluj-Napoca, cu profesori internaţionali.
Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.
Banca oferă Bursa BT Roberto Marzanati, în valoare de 15.000 de euro, care acoperă integral taxa de studii pentru cei doi ani, iar SIF Moldova, două burse, fiecare în valoare de 7.500 de
euro.
Etapele competiţiei sunt următoarele:
26 iunie – 12 iulie: Completarea formului de înscriere în competiție disponibil pe siteul MBA-ului şi trimiterea acestuia împreună cu următoarele documente pe adresa office@teecluj.ro:
– CV în limba engleză/link spre profilul de LinkedIn;
– scrisoare de recomandare, în engleză, din partea unui partener de business sau a unui angajator, care să conţină datele de contact ale persoanei care face recomandarea şi antetul companiei/instutiției reprezentate;
13 – 19 iulie: Evaluarea candidaților
20 iulie: Anunțarea câştigătorului bursei prin newsroom BT, pe siteul EMBA University of Hull (România) şi social media.
Programul Executive MBA University of Hull constă în 12 module despre managementul general al unei afaceri, cursurile abordând teme variate, precum: gândire sistemică, marketing, mediul internațional de afaceri, consultanță și managementul proiectelor, contabilitate, managementul resurselor umane, comportament organizațional, leadership etc.
Diploma de absolvire este internaţională și acordată de University of Hull.
Cursuri online
Pentru noua generaţie de cursanţi din care vor face parte şi bursierii cursurile încep în 30 iulie, în Cluj-Napoca.
În funcţie de evoluţia pandemiei, University of Hull este pregatită să predea online toate cursurile.
În ultimele luni, cursanții actuali ai programului au avut cursuri exclusiv online, precum şi o serie de webinarii cu invitaţi internaționali.
Din 2015, de când a fost lansată şcoala de business Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, au absolvit programul 100 de cursanți, iar în prezent studiază peste 30 de manageri și antreprenori.
Programul este derulat în România prin intermediul Asociației Transilvania Executive Education, organizație non-profit care reunește Universitatea Hull, Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Este susținut de Banca Transilvania, Electrogrup și Emerson.
Roberto Marzanati (1950 – 2016) a făcut parte din Consiliul de Administrație BT timp de 15 ani, începând cu 2001. A fost una dintre persoanele care au crezut cel mai mult în succesul băncii, la care a contribuit cu experiență şi know-how.
În semn de respect pentru toate acestea, bursele oferite de Banca Transilvania la programe de EMBA îi poartă numele.
Procedura de inregistrare si administrare a reclamatiilor de catre intesa Sanpaolo Bank precum si situatia litigiilor cu clientii. Cate reclamatii si cate litigii are banca si cum sunt gestionate acestea,... detalii
Începând cu 17 iunie, Banca Română de Credite și Investiții (BRCI) își extinde portofoliul de servicii de plăti cu serviciul Plăți Instant, dezvoltat de TRANSFOND. Acest serviciu permite transferul interbancar... detalii
CEC Bank a introdus o solutie suplimentara de securitate in aplicatia de mobile banking CEC app, pentru protectia impotriva atacurilor informatice precum cititoare de ecran, vulnerabilitati de rooting, jailbrake, debugger,... detalii
Pentru clienții cu popriri: de la data de 1 octombrie 2023, BRD implementează comunicarea Soldului Cert către ANAFÎncepând cu data de 1 octombrie 2023, intră în vigoare Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 878/2022 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora astfel cum acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 626/2023 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 878/2022 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:Pentru popririle emise de ANAF și înființate electronic începând cu 01.01.2021, BRD, alături de celelalte bănci din România, comunică în mod automat către ANAF informații cu privire la sumele care se pot... detalii