Trei elevi cu vârsta între 13-15 ani de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, de la Școala Gimnazială Nicolae Labiș și de la Liceul Teoretic Ion Barbu din București au ocupat primele trei poziții în clasamentul finalei naționale a concursului european de educație financiară European Money Quiz organizat de Asociația Română a Băncilor (ARB), anunta asociatia intr-un comunicat, in care mai mentioneaza:
Aproximativ 800 de elevi cu vârsta între 13-15 ani, din 65 de școli și licee din România, au concurat la ediția de anul acesta a
concursului de educație financiară European Money Quiz, la care au participat peste 20 de țări europene.
Astfel, la ediția a doua a finalei naționale s-a înregistrat o creștere de 250% a numărului școlilor și liceelor înscrise în concurs, comparativ cu ediția de anul trecut.
În contextul pandemiei COVID-19 în care elevii nu au fost prezenți la clase, procesul de participare a implicat completarea quiz-ului în regim individual.
„Ne dorim ca un număr cât mai mare de elevi să beneficieze de programe de educație financiară, aceasta fiind baza unei dezvoltări sănătoase a economiei. Considerăm că o soluție pentru o mai bună integrare financiară este și monitorizarea și sprijinirea unui program european de creștere a nivelului de educație financiară. Astfel, piatra de temelie a acestei armonizări ar trebui să fie introducerea în curricula școlară obligatorie a educației financiare pentru toți cetățenii Uniunii Europene”, a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor.
ARB premiază competența în materie de educație financiară în rândul elevilor. În urma competiției din acest an, care s-a desfășurat în luna mai, câștigătorul locului I va primi un premiu în valoare de 3.267 lei brut (3.000 lei net), câștigătorul premiului II va beneficia de 2.155 lei brut (2.000 lei net) și ocupantul locului III va primi un premiu în valoare de 1.044 lei brut (1.000 lei net).
European Money Quiz este o inițiativă comună de alfabetizare financiară realizată de asociațiile bancare din Europa, sub coordonarea Federației Bancare Europene (FBE).
În România, proiectul este implementat de Asociația Română a Băncilor, în calitate de membră a FBE, printr-un parteneriat educaţional cu Institutul Bancar Român (IBR).
Asociația Română a Băncilor este implicată în procesul de elaborare a Strategiei Naționale de Educație Financiară alături de autoritățile naționale și dezvoltă programe de educație financiară la nivel național.
Dintre programele de educație financiară ale ARB menționăm lansarea Manualului practic pentru utilizatorul de servicii financiare alături de Platforma de Educație Financiară și programul Formare de Formatori „Educaţie şi Competenţă Bancară pentru profesori” prin care grupe de formatori specializaţi, cadre didactice din şcoli şi licee, sunt pregătite în scopul diseminării conceptelor financiar-bancare în rândul elevilor şi tinerilor.
Până în prezent, peste 300 de formatori specializați au absolvit programul „Educaţie şi Competenţă Bancară pentru profesori”.
Asociația Română a Băncilor a informat Guvernul, în cadrul întâlnirii de ieri, 6 noiembrie 2023, că băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar în contextul intrării... detalii
Asociația Română a Băncilor (ARB) și Institutul Bancar Român (IBR) invită elevii cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani să se înscrie la concursul european de educație financiară European Money Quiz, conform unui comunicat de presa, in care se adauga:Anul acesta, finala națională va avea loc online la data de 23 martie, ora 12:00, urmând ca finala europeană să se desfășoare la data de 16 mai 2023, la Bruxelles. Gazda competiției naționale din acest an va fi Andrei Șelaru (Selly). Cel mai bine clasați doi elevi la finala națională își vor testa cunoștințele în materie de educație financiară la finala europeană, alături de elevi din 30 de țări. Câștigătorii vor primi titlul de „Campioni europeni ai banilor” în 2023, dar și premii în bani.Înscrierea în competiție se poate face până la data de 20 martie... detalii
Creditele noi acordate de băncile din România populației și companiilor, în anul 2022, s-au cifrat la 126,7 miliarde lei, în creștere cu peste 14% comparativ cu nivelul împrumuturilor noi accesate în anul 2021, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), in care se adauga:Împrumuturile noi accesate de segmentul neguvernamental au totalizat 110,5 miliarde lei în anul 2021. Creditarea a fost impulsionată de segmentul companiilor, cu o pondere de 59% în totalul creditelor noi acordate la nivelul anului 2022.Volumul creditelor noi acordate populației și companiilor reprezintă aproape 35% din soldul creditului neguvernamental aferent lunii decembrie 2022.Soldul creditului neguvernamental, care totalizează 363,6 miliarde lei la finele anului trecut, este calculat ca diferența dintre totalul creditelor acordate populației și companiilor și rambursările parțiale și totale, precum și vânzările de credite. Anul trecut companiile au contractat... detalii
Scorul mediu de alfabetizare financiară în rândul celor peste 4.000 de români care și-au testat cunoștințele de educație financiară în cadrul campaniei “#Dreptullabanking îți aduce libertate de mișcare” este de 7,53,... detalii