ASF implementeaza o noua metodologie in domeniul protectiei consumatorilor

Autor:

Bancherul.ro
2016-10-02 11:27

ASF implementează o nouă metodologie în domeniul protecţiei consumatorilor (comunicat de presa):

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dezvoltat trei indicatori care permit stabilirea, în urma analizei petiţiilor înregistrate la ASF, a gradului de conformitate a conduitei entităţilor supravegheate.

În aplicarea metodologiei au fost luate în calcul datele statistice, aferente semestrului I al anului 2016, din evidențele Direcției Protecția Consumatorilor din cadrul Autorităţii, în ceea ce privește petițiile referitoare la activitatea societăților de asigurare, precum și informațiile transmise ASF de către asigurători, prin rapoartele trimestriale.

Cei trei indicatori, care au fost creaţi după modele utilizate la nivel internaţional, sunt:

– Indicatorul petiții/contracte – Ip/contracte – exprimă gradul de conformitate a produselor unei societăţi cu drepturile şi nevoile financiare ale consumatorilor de asigurări. Cu cât valorile acestui indicator sunt mai mici, cu atât gradul de conformitate este mai mare.

– Indicatorul petiții/daune avizate – Ip/daune – exprimă gradul de îndeplinire a obligaţiilor societăţii în activitatea de instrumentare şi lichidare a dosarelor de daună. Cu cât valorile acestui indicator sunt mai mici, cu atât gradul de conformitate este mai mare.

– Indicatorul petiții favorabile/daune avizate – Ipf/daune – exprimă gradul de conformitate a soluţiilor adoptate în dosarele de daună cu prevederile legale/contractuale. Cu cât valorile acestui indicator sunt mai mici, cu atât gradul de conformitate este mai mare.

Pe baza analizei acestor indicatori se poate realiza o clasificare a entităţilor supravegheate şi/sau reglementate de către ASF, în cadre de conformare bune, medii şi reduse al conformităţii produselor/serviciilor entităţii în raport cu drepturile şi nevoile financiare ale consumatorilor acestora, astfel:

– Valorile indicatorilor sub nivelul de referinţă al pieţei de 100% denotă un grad bun de conformitate;

– Indicatorii cu valori între 100% şi 200% denotă un grad mediu de conformitate;

– Indicatorii cu valori peste 200% denotă un grad scăzut de conformitate.

Un procent cât mai mic al indicatorului respectiv arată un grad cât mai mare de conformitate.

În urma centralizării şi analizării indicatorilor pentru primele zece societățile de asigurare care au înregistrat cele mai multe petiții la ASF, societăți autorizate să practice activitatea de asigurare în România, a rezultat următoarea situaţie:

Conform Indicatorului petiţii/contracte

– societățile de asigurare cu un grad de conformitate bun – valori ale indicatorului sub nivelul de referință al pieței, de 100% sunt: Allianz-Țiriac SA (25%), Groupama SA (32%), Generali România SA (45%); Uniqa Asigurări SA (82%) și Omniasig VIG SA (85%);

– societățile de asigurare cu un grad de conformitate mediu – valori între 100% şi 200%: Euroins SA (102%), Carpatica Asig SA (156%) și Asirom VIG SA (168%);
societăți de asigurare cu un grad de conformitate redus – valori peste 200%: City Insurance SA (425%) și Forte Asigurări SA (5324%).

Analiza valorilor Indicatorului petiţii/daune avizate arată următoarele:

– societăți de asigurare cu un grad de conformitate bun – valori ale indicatorului sub nivelul de referință al pieței, de 100%: Allianz-Țiriac SA (17%), Groupama SA (22%), Generali România SA (24%), Omniasig VIG SA (37%) și Uniqa Asigurări SA (58%);

– societăți de asigurare cu un grad de conformitate mediu – valori între 100% şi 200%: Euroins SA (141%);

– societăți de asigurare cu un grad de conformitate redus – valori peste 200%: Carpatica Asig SA (224%), Asirom VIG SA (340%), City Insurance SA (549%) și Forte Asigurări SA (2272%).

Din punct de vedere al valorilor Indicatorului petiţii favorabile/daune, analiza a relevat următoarele:

– societăți de asigurare cu un grad de conformitate bun – valori ale indicatorului sub nivelul de referință al pieței, de 100%: Groupama SA (9%), Allianz-Țiriac SA (10%), Generali România SA (10%), Omniasig VIG SA (21%) și Uniqa Asigurări SA (42%);

– societăți de asigurare cu un grad de conformitate mediu – valori între 100% şi 200%: Euroins SA (100%);

– societăți de asigurare cu un grad de conformitate redus – valori peste 200%: Carpatica Asig SA (239%), Asirom VIG SA (342%), City Insurance (687%) și Forte Asigurări SA (2592%).

Mai multe detalii referitoare la analiza indicatorilor defalcaţi pe categorii de asigurări (cu detalierea pe asigurările generale) puteţi găsi în raportul exhaustiv publicat AICI.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: BURSA

Regulamentul A.S.F. privind locurile de tranzacționare se modifica

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:• ReglementareProiectul de Regulament pentru modificarea Regulamentului A.S.F. nr. 13/2018 privind locurile de tranzacționare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).• AutorizareAutorizarea domnului Gerke Anno Witteveen în calitate de membru al Consiliului de Administrație al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;Aprobarea solicitării SSIF Goldring S.A. de autorizare a doamnei Lobdă Adriana Simona în cadrul componenței Consiliului de Administrație al societății;Aprobarea solicitării SSIF Share Invest S.A. de autorizare a domnului Amzuică Bogdan Florian în funcția de director al societății;Aprobarea cererii privind autorizarea modificării... detalii

Indicele BET al BVB a crescut cu 21% in 2023

Bursa romaneasca - BVB este printre cele mai performante din lume, cu o creștere de 21% in primele noua luni din 2023, a indicelui BET in acest an.Dintre sectoare, se remarca semiconductorii (+30%).

In Romania nu exista nicio firma straina de investitii financiare autorizata de ASF

 Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atrage atenția că societățile din state terțe, care furnizează servicii de investiții, pot opera în România doar prin înființarea unei sucursale care necesită autorizare din partea Autorității, cu excepția cazului în care furnizarea serviciilor se face la inițiativa exclusivă a clientului, conform unui comunicat ASF, in care se adauga:În acest context, Autoritatea informează asupra faptului că, la acest moment, nu există nicio astfel de sucursală autorizată de A.S.F.În ultima perioadă, A.S.F. a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că au fost apelați de persoane care se recomandau reprezentanți ai unor „brokeri” cu sediul în state terțe și care le ofereau servicii de investiții, iar după ce îi convingeau să transfere diverse sume de bani în diferite conturi, aceștia nu mai putea fi contactați.A.S.F. atenționează potențialii... detalii

ASF: Evoluția pieței de capital în primele șase luni ale anului 2022

Valoarea totală a tranzacțiilor de pe piața reglementată BVB și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a atins nivelul de 14,09 miliarde lei în primul semestru al anului 2022, în creștere cu 53% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, dar în scădere cu 35% față de finalul anului trecut, conform unui comunicat al ASF, in care se adauga:La finele primelor șase luni din 2022, indicele BET, de referință pentru piața locală de capital, care surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a înregistrat o scădere de 5,87% comparativ cu finalul anului 2021, având totodată o creștere de peste 12% față de minimul lunii martie (7 martie – 10.964 puncte).Numărul de tranzacții derulate la BVB s-a majorat cu 38% în primele șase luni din anul 2022, comparativ cu primele șase luni... detalii