Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) anunt ca va verfica modul in care Radu Frincu, fostul sef al firmei de asigurari a Eximbank, Care Romania, in perioada 2010-2013 (pus in functie in timpul guvernului PDL), a fost confirmat in respectiva pozitie de catre fosta Autoritate de Supraveghere a Asigurarilor, desi nu avea studii superioare, o conditie impusa de lege, dupa cum acuza corpul de control al Guvernului, intr-un raport publicat pe site-ul institutiei.
ASF anunta ca “a fost înștiințată de către Corpul de Control al Primului Ministru că domnul Frîncu Radu a deținut funcția de Președinte al Directoratului CARE România SA deși nu a îndeplinit o condiție obligatorie prevăzută de normele legale pentru ocuparea funcției de membru al directoratului unei societăți de asigurări, și anume să aibă studii superioare, întrucât nu a făcut dovada absolvirii unor studii superioare.
Precizăm că domnul Radu Frîncu a obținut, în data de 19 mai 2010, aprobarea din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pe baza documentelor depuse la dosar, care ar fi atestat că are studii superioare.
Urmare a sesizării Corpului de Control al Primului Ministru, ASF va verifica veridicitatea documentelor depuse la dosar și modul în care fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat numirea domnului Radu Frîncu în funcția de Președinte al Directoratului CARE România SA, poziție pe care a deținut-o în perioada 19 mai 2010 – 8 iulie 2013.
Precizăm că domnul Radu Frîncu nu mai face parte din conducerea societății încă din iulie 2013 și nu deține în prezent vreo funcție de conducere într-o societate de asigurare autorizată de către ASF.”
Raportul corpului de control al Guvernului
Radu Frincu, seful firmei de asigurari a Eximbank, Care Romania, in perioada 2010-2013 (pus in functie in timpul guvernului PDL), a fost confirmat in respectiva pozitie de catre fosta Autoritate de Supraveghere a Asigurarilor, in prezent Autoritatea de Supraveghere a Asigurarilor (ASF), desi nu avea studii superioare, o conditie impusa de lege, acuza corpul de control al Guvernului, intr-un raport publicat pe site-ul institutiei.
Iata ce se arata in documentul Guvernului (vezi aici raportul): „Potrivit prevederilor normei Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor din 31.07.2009 privind autorizarea asigurarilor, membrii conducerii executive a companiei Care Romania trebuiau sa aiba studii superioare.
Care Romania a transmis Corupului de control al primului-ministru documente privind situatia profesionala a presedintelui directoratului, Radu Frincu, printre care au fost identificate inscrisuri care sa ateste absolvirea de catre acesta a cursurilor unei institutii de invatamant superior.
Conform mentiunilor din Curriculum Vitae transmis Corpului de control al primului-ministru de catre ASF, Fradu Frincu ar fi urmat, in perioada 1990-1995, cursurile Facultatii de management IT, Universitatea Bucuresti-Romania si in perioada 2001-2003, pe cele ale Universitatii IDW Management Den Haag-Olanda.
Universitatea Bucuresti a comunicat faptul ca domnul Frincu Radu nu a fost student si nu a sustinut examenul de licenta al Universitatii Bucuresti.
Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor a comunicat faptul ca Universitatea IDW Management Den Haag-Regatul Tarilor de Jos nu se regaseste in World Higher Education Database, baza de date a universitatilor acreditate, si nici pe site-ul ENIC/NARIC (European Network of Informationl Centres/National Academic Recognitionl Information Centres).
In concluzie, conform datelor comunicate de institutiile competente, s-a constatat faptul ca Radu Frincu a detinut functia de presedinte al directoratului Care Romania desi nu a indeplinit o conditie obligatorie prevazuta de normele legale pentru ocuparea functiei de membru al directoratului unei societati de asigurari, si anume sa aiba studii superioare, intrucat nu a facut dovada absolvirii unor studii superioare.”
Dezmat pe banii firmei de asigurari
Ce se mai arata in documentul corpului de control a primului-ministru:
„In perioada 2010-2013, cand Radu Frincu a indeplinit functia de presedinte al Care Romania, cheltuielile efectuate au depasit, in fiecare an, cu mult veniturile societatii, care a inregistrat o pierdere cumulata de 23,4 milioane lei.
Radu Frincu a devenit proprietar al unui autoturism marca Bentley Continental GTC in timpul mandatului de presedinte al Care Romania, dar nu a depus declaratia de avere.
In perioada exercitarii mandatelor de membri ai diectoratului Care Romania, Radu Frincu si Marius Constantin Banu si-au decontat din fondurile companiei contravaloarea unor sejururi efectuate impreuna cu familia sau cu alte persoane in strainatate in cuantu de 31.663 de euro si 65.895 de lei.”
Sotia lui Radu Frincu, Catrinel Frincu, sef de comunicare la ASF, si-a facut vacante si a mancat la restaurant pe banii firmei de asigurari
In raportul corpului de control al Guvernului se arata ca Radu Frincu a intocmit un ordin de deplasare in august 2012 pentru o deplasare la Roma, sub pretextul “reprezentare companie”, pentru care a decontat 7800 de euro.
In realitate, decontul s-a realizat pentru cheltuieli in interes personal, precum bilete de avion spre Ibiza si Cannes si plata hotelului, impreuna cu familia, respectiv Catrinel Frincu (director de comunicare in cadrul ASF) si fiul Gabriel-Serban Frincu.
De asemenea, tot sub pretextul “reprezentare companie”, din fondurile firmei de asigurari Care Romania, Radu Frincu a cumparat bilete de avion spre Munchen in valoare de 10.550 de lei pentru familia sa, care si-a petrecut o vacanta in Austria, la Ischgl.
Radu Frincu a mai decontat mese servite de Catrinel Frincu, sotia acestuia, la restaurantul Le Club.
De exemplu, in data de 1 martie 2011, Catrinel Frincu a efectuat o consumatie in valoare de 3.363 de lei la restaurantul Le Club din Bucuresti, pentru care a fost emisa o nota de plata care nu a fost achitata la data emiterii, ci a fost transmisa, in 8 martie, prin posta firmei de asigurari Care, mentionandu-se ca a fost emisa pentru Catrinel Frincu.
Factura a fost achitata in aceeasi zi de catre Radu Frincu, cu cardul de credit al firmei de asigurari emis pe numele sau, la POS-ul din restaurantul Le Club.
Radu Frincu a mai decontat din banii firmei de asigurari alte 11 note de plata, in valoare totala de 5.800 de lei, aferente meselor servite de sotia sa la restaurantul Le Club din Bucuresti.
Nu există comentarii pentru această știre.
În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii
Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atenția asupra faptului că, în procesul de instrumentare a daunelor, asigurații nu au nevoie de documente de confirmare a seismelor din 13 și 14 februarie, conform unui comunicat al PAID, in care se adauga:Compania subliniază că, în baza protocolului de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), raportul privind cele două cutremure a fost transmis deja către toate societățile de asigurare implicate.„Asigurații nu trebuie să se deplaseze sau să se adreseze INCDFP pentru obținerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele în acest sens fiind deja atât în posesia PAID, cât și a tuturor asigurătorilor implicați în gestionarea dosarelor de daună. Avem toate detaliile necesare și suficiente pentru instrumentarea corectă a daunelor înregistrate. Continuăm demersurile de digitalizare și automatizare a procedurii, astfel încât proprietarii ale căror... detalii