ASF a aprobat normele de aplicare a Standardelor Internationale de Raportare Financiara de catre firmele de asigurari si de vanzare electronica a contractelor de asigurare

Autor:

Bancherul.ro
2015-08-12 16:16

Decizii adoptate de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):

“În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat proiectul de Normă privind aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară de către societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare.

Proiectul va fi supus unui proces de consultare publică timp de 10 zile pe www.asfromania.ro.

Consiliul ASF a discutat necesitatea armonizării cadrului aplicat în materia transferului societăţilor de pe piaţa RASDAQ pe piaţa valorilor mobiliare necotate şi a hotărât admiterea pe ATS a emitenţilor aflaţi sub incidenţa Legii nr. 151/2014 care se află în procedură de insolvenţă sau reorganizare judiciară.

A fost, de asemenea, aprobată Norma privind comercializarea prin mijloace electronice a contractelor de asigurare, care include observaţiile transmise pe perioada în care proiectul s-a aflat în consultare publică.

Consiliul ASF a audiat şi o informare privind îndeplinirea măsurilor dispuse în sarcina entităților din sistemul de pensii private în perioada 01.07.2014 – 30.06.2015. A fost constatată o implementare corespunzătoare a activităţilor de remediere rezultate din acţiunile de supraveghere şi control, având drept rezultat şi o îmbunătăţire a activităţilor acestor societăţi.

În cadrul şedinţei a fost aprobată numirea unor persoane în poziţii cheie şi de conducere în structura unor societăţi de asigurare şi brokeri (preşedinte al directoratului, membru în consiliul de administraţie, director general, director executiv), fiind validate şi modificări ale actelor constitutive a patru brokeri (majorare a capitalului social, cesiune de acţiuni/nou acţionar semnificativ).

A fost aprobată solicitarea societății SIF Oltenia S.A. de avizare a modificărilor intervenite în cuprinsul reglementărilor interne ale societății.

De asemenea, a fost aprobată solicitarea Franklin Templeton Investment Management Ltd United Kingdom – Sucursala Bucureşti (FTIML) de avizare a modificării intervenite în documentele avute în vedere la momentul înregistrării (diminuare a capitalului social).

A fost aprobată eliberarea Certificatelor de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru produsele structurate emise de ERSTE Group Bank AG şi SSIF Broker S.A. Cluj Napoca.

A fost, de asemenea, aprobat prospectul proporţionat aferent emisiunii de noi acţiuni în vederea majorării capitalului social al societăţii TUŞNAD S.A. Băile Tuşnad.

A fost aprobată cererea de admitere la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de SIBEX a acţiunilor emise de societatea COMBGORJ S.A. Târgu Jiu.

Totodată, au fost aprobate retragerea de la tranzacţionare şi radierea din evidenţele ASF a acţiunilor societăţilor BEGA MINERALE INDUSTRIALE S.A. Timișoara, COMPANIA DE REMORCARE MARITIMĂ COREMAR S.A. Constanța, HEBE S.A. Sângeorz Băi, PROTAN S.A. București, SAMUS MEX S.A. Dej, FORAJ București S.A.

Consiliul ASF a avizat Unicredit Țiriac Bank S.A. ca depozitar al activelor fondurilor de pensii administrate privat.

Au fost propuşi pentru avizare 9 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 4 agenţi de marketing. 

În cadrul şedinţei au fost audiate rapoarte referitoare la acţiuni de supraveghere şi control, fiind aprobată sancţionarea unor persoane şi societăţi pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate.

Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe.”

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: ASIGURARI

Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023

În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii

Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii

Dosarele de dauna Euroins se pot deschide la FGA: care este procedura

Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii

Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atenția asupra faptului că, în procesul de instrumentare a daunelor, asigurații nu au nevoie de documente de confirmare a seismelor din 13 și 14 februarie, conform unui comunicat al PAID, in care se adauga:Compania subliniază că, în baza protocolului de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), raportul privind cele două cutremure a fost transmis deja către toate societățile de asigurare implicate.„Asigurații nu trebuie să se deplaseze sau să se adreseze INCDFP pentru obținerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele în acest sens fiind deja atât în posesia PAID, cât și a tuturor asigurătorilor implicați în gestionarea dosarelor de daună. Avem toate detaliile necesare și suficiente pentru instrumentarea corectă a daunelor înregistrate. Continuăm demersurile de digitalizare și automatizare a procedurii, astfel încât proprietarii ale căror... detalii