Asociaţia Română a Băncilor (ARB), care reuneşte 40 de bănci comerciale inclusiv Creditcoop, a aşteptat până pe 30 iunie dosare de candidatură pentru nou-înfiinţata funcţie de preşedinte executiv, a primit mai multe CV-uri, însă până în prezent consiliul director al organizaţiei nu a ales pe nimeni, scrie ZF.rornrnRadu Gheţea, preşedintele consiliului, afirmă că foarte puţine dosare sunt eligibile, fără a indica ce se va întâmpla cu procesul de selecţie din vară.rnrn”Când o să avem o numire o să o anunţăm. Deocamdată, funcţia de preşedinte executiv este girată de domnul Barbu Constantin. Au fost multe CV-uri trimise, dar sunt foarte puţine calificabile.”
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii